De Cătălina Gromov
Chișinău (Moldova.ORG) — Cele două posturi tv lasă urme de nedumerire și mister. Cu toate că NIT se face vinovat de încălcări grave, CCA evită să suspende activitatea postului și-i sperie cu câteva amenzi, pe care aceștia le platesc cât ai clipi din ochi. Cea de-a doua taina, apariția TVR-ului peste noapte pare inexplicabilă și întîrziată.
La începutul lunii noiembrie, NIT a difuzat un documentar în care actualele autorităţi sunt acuzate că ar fi organizat inundaţiile din vara acestui an în lunca Prutului. Ba mai mult, acest post tv prezintă știri în care aduc argumente false, informație eronată și acuză celelalte partide în mod josnic, precum că PCRM sunt cei mai corecți. Pînă și cel mai neinformat cetățean își dă seama că postul aparține Partidului Comuniștilor din RM. Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a examinat un raport de monitorizare a postului care putea servi drept pretext pentru adoptarea unei decizii ce ar dicta retragerea licenţei. Hotărîrea finală a fost că CCA a adoptat o decizie prin care a aplicat o sancţiune „NIT” tv prin interzicerea difuzării, timp de trei zile, a publicităţii comerciale, apoi a dispus amendarea postului TV cu 5400 de lei pentru că nu a asigurat pluralismul de opinii.
Ieri, am vizionat un buletin de știri la NIT și mare mi-a fost mirarea că comuniștii continuă să acuze Alianța pentru Integrare Europeană de inundațiile din această vară, continuă să joace murdar realizând știri ce nu descriu adevărul. Postul are o echipă de jurnaliști cu talente actoricești, încît știu să mintă frumos. În buletinul de aseară a fost puse pe post știri despre România, precum că este unica țară din UE plină de șomeri cu salarii mici și trăiesc într-o mizerie de nedescris. Alte aberații nici că se puteau inventa: Noi nu vom intra în Europa și nu avem nici o șansă, actuala guvernare a sărăcit populația, nu au avut grijă de sinistrați, nu le-au construit case, liderii alianței sunt criminali și o grămadă de alte acuzații dure și mincinoase.
Astăzi a fost postat un sondaj de către Institutul de Politici Publice cu rezultate uluitoare, circa 28,20 % din populație au încredere în postul tv NIT. Cum să nu credeadă minciunile, dacă Nit-ul are acoperire totală în țară și omul pur și simplu altceva nu vizionează? Toate acuzaţii trebuie tratate cu seriozitate, întrucît de ele depinde în mare măsura soarta democraţiei în ţara noastră.
Potrivit expertului IDIS „Viitorul”, Cornel Ciurea, postul de televiziune NIT acreditează ideea că sancţiunile aplicate lui nu sînt altceva decît parte a unei campanii furibunde a cărei finalitate ar fi lichidarea acestui canal naţional şi sugrumarea televiziunilor de opoziţie. În fond, conducerea acestui post sugerează că în Republica Moldova este orchestrată o campanie similară celei din Georgia, care s-a soldat cu transformarea celui mai antiguvernamnetal canal media TV într-un post de televiziune loial puterii în 2008.
Postul NIT se face vinovat de încălcări repetate ale principiului pluralismului de opinie, fapt demonstrat de numeroase monitorizări. Acest lucru nici nu prea este contestat de conducerea postului care, atunci cînd este întrebată de susţinerea făţişă a PCRM, preferă să atace CCA. De aceea, autovictimizarea la care se dedă conducerea postului trebuie tratată cu rezerve – postul de televiziune NIT nu respectă regulile jocului, susţinînd fără menajamente PCRM.
"Constatăm o abatere de la Codul Audiovizualului. În această lege este stipulat că sancţiunile se aplică potrivit principiului gradualităţii. Asta înseamnă că, într-o ordine crescătoare, pentru aceeaşi încălcare, posturilor li se aplică următoarele sancţiuni a) avertizare, b) amendă, c) retragerea dreptului de a difuza publicitate pentru o anumită perioadă, d) suspendarea provizorie a licenţei de emisie, e) retragerea definitivă a licenţei. NIT-ul a primit pînă acum primele trei tipuri de sancţiuni. În cazul în care CCA dorea să fie coerent, el urma să aplice următoarea pedeapsă şi anume suspendarea provizorie a licenţei de emisie. Acest lucru nu s-a întîmplat, ceea ce ne face să credem că la un moment dat membrii CCA au dat înapoi cu preţul neglijării prevederilor Codului. Faptul că CCA n-a îndrăznit să se conformeze buchiei legii ar avea două explicaţii. Una este de natură politică – în plină campanie electorală, CCA a ezitat să suspende activitatea unui post susţinut de principalul partid de opoziţie din ţară, înţelegînd că va fi imediat transformat într-o ţintă de împroşcat cu noroi. O a doua explicaţie ar viza ineficienţa sistemului de aplicare a pedepselor", a menționat Cornel Ciurea într-un articol scris în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova”.
"Cu toate acestea, obiectivul principal al CCA n-ar trebui să fie închiderea NIT-ului. Spunem acest lucru, fiind conştienţi de faptul că în cazul retragerii licenţei nimeni din breasla jurnalistică nu va sări în apărarea acestui post. Această lipsă de solidaritate este explicabilă, ţinînd cont de deciziile represive anterioare ale PCRM îndreptate împotriva mass-media democratice în perioada guvernării 2001-2009, dar şi de acţiunile subversive ale conducerii NIT-ului în raport cu unele posturi de televiziune din ţară (cunoaştem că unii directori mass-media au fost ţintiţi de tunurile NIT-ului). Cum s-ar zice, dinte pentru dinte. Şi, totuşi, NIT-ul trebuie să înţeleagă că astăzi televiziunile trebuie să caute modalităţi mai rafinate de susţinere a unor partide. Propaganda unilaterală şi calomniile fără drept de replică nu mai reprezintă instrumente acceptabile de „informare” a publicului. În cazul în care politica editorială a postului va rămîne neschimbată, închiderea lui va deveni o chestiune de timp și de politică", a adaogat expertul.
Ceea ce ține de apariția inexplicabilă a TVR-ului pe piaţa media autohtonă, pare să fie ca un ecou. Straniu este faptul că acordarea dreptului de retransmisie a durat un an de zile, timp în care postul a fost înlocuit cu Antena. Experții se întreabă: Oare nu era mai bine ca proprietarul 2Plus să accepte un asemenea deznodămînt de la bun început sau, cel puţin, din momentul venirii la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană?
"Avînd toate atuurile în mînă şi cu un proces la CEDO ca şi cîştigat împotriva Guvernului RM, TVR şi-a arătat disponibilitatea de a rezolva amiabil conflictul iscat, acceptînd de data aceasta soluţia retransmiterii, o soluţie care le-a mai fost oferită fără succes şi cu alte ocazii. În acelaşi timp, cel mai bine iese din această încurcătură Guvernul. Fiind principalul responsabil pentru retragerea licenţei TVR, el reuşeşte să aplaneze acest conflict prin intermediul proprietarului postului 2Plus, o companie privată, care consimte să facă modificări majore ale transmisiunilor sale. Nu putem găsi cu uşurinţă răspuns la această schimbare de macaz a TVR care a consimţit să accepte retransmisiunea. Probabil, explicaţia ţine, totuşi, de încălzirea climatului politic dintre Chişinău şi Bucureşti, reprezentînd un gest de bunăvoinţă făcut de conducerea României în raport cu cea a Moldovei. S-ar putea ca Bucureştiul să nu-şi fi dorit să cîştige procesul de la CEDO împotriva unui Guvern pe care începuse să-l simpatizeze. În acelaşi timp, remarcăm şi jocul politic al proprietarului postului 2Plus care, indiferent de propriile politici interne, a acceptat să meargă pe mîna guvernului ca să rezolve disputa" a spus Cornel Ciurea.
Urmează să aşteptăm retragerea cauzei de la CEDO şi aplanarea unui alt conflict generat de fosta putere comunistă. Revenirea TVR reprezintă o victorie întîrziată şi încă incompletă. Totuși, în cazul dat funcţionează doar principiul compensaţiilor întîrziate – mai bine mai tîrziu decît niciodată.