Acordul de Comerț Liber între Republica Moldova şi UE, la cea de a treia etapă

Între 11 și 14 septembrie, la Chişinău va avea loc cea de a treia rundă de negocieri a Acordului privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător Republica Moldova -UE (ZLSAC/DCFTA), regimul comercial ce va asigura integrarea economică a Republicii Moldova în spaţiu comunitar. Părţile negociatoare vor continua definitivarea textelor juridice ale Acordului, subiectul de baza însă vor constitui ofertele tarifare privind accesul pe piaţă de bunuri.

Totalurile negocierilor vor fi efectuate vineri, 14 septembrie, la conferinţă de presă a negociatorilor-șefi și anume a vice-ministrul Economiei, Octavian Calmâc şi reprezentantul Departamentului Comerţ al Comisiei Europene, Luc Devigne.

Menționăm că în perioada 20-22 martie 2012, la Chişinău a avut loc prima rundă de negocieri iar cea de a doua rundă s-a desfăşurat la Bruxelles, pe 11-15 iunie curent. Acordul de Comerţ Liber, numit Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, asigură integrarea economică a țării noastre în spaţiul comunitar. Aceasta presupune liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei Republicii Moldova la cea a UE.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare