Accident tragic în raionul Călăraşi. O fetiţă a murit, după ce a fost lovită de o maşină la săniuş

Accident tragic în raionul Călăraşi. O fetiţă de şase ani a murit, iar un băiat de 18 ani a ajuns la spital cu diverse răni după ce sania lor a ajuns sub roţile unei maşini.

Accidentul a avut loc aseară, în jurul orei 20:00, la ieşire din satul Sipoteni, Călăraşi, scrie Publika.md.

Mama fetiţei decedate spune că fiica ei a urcat pe sanie cu viitorul ei cumnat de 18 ani. Ea îi aştepta în deal.

Potrivit oamenilor legii, copiii au ieşit cu sania de pe un drum secundar pe drumul principal ce face legătura între Călăraşi şi Ungheni.

Băiatul a fost internat în secţia reanimare a spitalului din Călăraşi.

Şoferul în vârstă de 28 de ani este originar din Ungheni. Acesta a fost supus alcooltestului care a arătat că bărbatul nu consumase alcool.

Tânărul a fost audiat şi este cercetat în libertate. Pentru omor din culpă, el riscă până la şapte ani de puşcărie, precizează sursa citată.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.