Accident grav în capitală soldat cu decesul unei tinere de 20 de ani

Accident tragic pe str. Vadul lui Vodă din capitală. O tânără de 20 de ani a decedat după ce mașina în care se afla a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un pilon. S-a întâmplat în dimineața zilei de astăzi, în jurul orei 4.40.

Potrivit informațiilor operative, în mașină se aflau două tinere, ambele cu vârste de 20 de ani. Acestea se aflau într-un automobil de model BMW, una din ele fiind șoferiță. La un moment dat, ultima ar fi pierdut controlul volanului, automobilul s-a răsturnat și s-a ciocnit într-un pilon de electricitate.

Potrivit medicilor de la Urgență, șoferița a suferit un traumatism cranio-cerebral, comoţie cerebrală şi o contuzie intracraniană fiind internată la Spitalul de Urgență din capitală în stare gravă. Cealaltă tânără a decedat pe loc.

Ofițerul de presă al Direcției Municipale de Poliție din cadrul IGP, Natalia Stati, a declarat pentru deschide.md că încă nu sunt cunoscute circumstanțele în care a avut loc accidentul. Oamenii legii investighează cazul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare