Chişinău / Moldova.ORG/ — Natura face spectacol pe unele meleaguri.
Pe valea Nanjing, din estul Chinei, a venit primăvara cu adevărat, au înflorit copacii.
Explozia de culori a atras sute de oameni, veniţi special din toate colţurile ţării.
Celebra vale din provincia Jiangsu, unde prunii fac primele flori, încă de la începutul lunii februarie, e mai frumoasă ca niciodată.
Livezile cu flori de un roşu aprins până la un alb imaculat se întind pe 250 de hectare.
Specialiştii chinezi se laudă că în valea Nanjing au cultivat peste 30.000 de pruni din 120 de soiuri diferite.
Florile de prun rezistă cel mai bine la vremea capricioasă de la sfârşitul iernii şi începutul primăverii.