A fost lansat petiția „Vrem educație fără fundație și asociație”

PE SCURT

Asociația „Părinți Solidari” a lansat astăzi o petiție cu genericul „Vrem educație fără fundație și asociație”, în care solicită interzicerea Asociațiilor Obștești a Părinților ca formă de activitate în incinta instituțiilor de învățământ și asigurarea finanțării de către autorități a întregului spectru de necesități de bază ale instituțiilor educaționale.

De asemenea, în petiție se solicită identificarea și demiterea tuturor directorilor și directorilor–adjuncți ai instituțiilor de învățământ, care au primit remunerări și venituri necuvenite din banii asociaților de părinți.

PE LUNG

Asociația atenționează că colectarea a sute de milioane lei în cadrul școlilor și grădinițelor a devenit de fapt o schemă infracțională, care funcționează sub umbrela sistemului educațional de stat.

Potrivit Asociației „Părinți Solidari”, cea mai gravă situație este în Chișinău și alte orașe mari ale țării, unde banii se cer sub o mulțime de pretexte, uneori chiar și pentru bunuri/lucrări, care deja au fost procurate din resurse bugetare. Este extrem de răspândită practica de solicitare a plăților ilegale pentru grupele cu regim prelungit, care de fapt sunt finanțate de stat.

Mai mult, asociația precizează că persoanele, care refuză să participe la colectările de bani sau să „doneze benevol” sumele solicitate, sunt intimidate, discriminate, excluse din colectivele de părinți, sunt supuse unor tratamente degradante, inclusiv din partea angajaților instituțiilor de învățământ.

„În aceste condiții, este inadmisibil să mai fie tolerat sau promovat orice tip de colectări de bani în cadrul instituțiilor de învățământ, fie ele taxe ilegale sau donații în asociațiile de părinți, deoarece acestea generează conflicte de interese, lipsă de integritate, fapte de corupție, discriminare, escrocherii, evaziune fiscală, etc”, se arată în petiția lansată pe numele Guvernului.

Astfel, se solicită:

1. Asigurarea finanțării întregului spectru de necesități de bază ale instituțiilor educaționale: produse igienice, apă potabilă de calitate, servicii de curățenie, reparația încăperilor, tehnică și mobilier.

2. Interzicerea Asociațiilor Obștești a Părinților ca formă de activitate în incinta instituțiilor de învățământ și sub orice forma de colaborare și rezilierea contractelor/acordurilor (existente) de colaborare cu acest tip de asociații.

3. Elaborarea și aplicarea de urgență a unui mecanism intersectorial de sancționare dură a cazurilor de corupție și estorcare de bani în cadrul instituțiilor de învățământ atât de către cadrele didactice, cât și de părinții inițiatori.

4. Lansarea în regim de urgență a liniei anticorupție funcționale la Ministerul Educației și Organele Locale de Specialitate în Domeniul Învățământului.

5. Monitorizarea situației reale privind plățile suplimentare (legale și ilegale), achitate de către părinți în școli și grădinițe prin elaborarea și efectuarea sistematică a sondajelor online la problema enunțată.

6. Identificarea și demiterea tuturor directorilor și directorilor–adjuncți ai instituțiilor de învățământ, care au primit remunerări și venituri necuvenite din banii asociaților de părinți.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.