A fost creată Alianţa anti-tortură „Act Moldova”

În R. Moldova a fost creată Alianţa anti-tortură „Act Moldova”. Structura a fost creată de un grup de iniţiativă formată din mai multe ONG-uri ce activează în domeniul protecţiei drepturilor omului. Anunţul a fost făcut în cadrul mesei rotunde cu genericul „Democraţia în pericol: în ce măsură se respectă drepturile omului în Republica Moldova”, desfăşurată de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului din R Moldova – Promo Lex, CREDO, Amnesty International Moldova şi Institutul pentru Drepturile Omului. Preşedintele „Promo Lex”, Ion Manole, a spus că la Alianţă poate adera oricine. „Scopul Alianţei este de a acorda asistenţă victimelor torturii, de a preveni astfel de cazuri şi de a informa societatea”, a precizat Manole. În cadrul mesei rotunde ONG-urile s-au arătat extrem de îngrijorate de faptul că în comisariatele din Moldova, mai multe persoane reţinute după ce au avut loc protestele din 6-7 aprilie, sînt maltratate şi torturate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.