Este a șasea duminică în care au loc proteste organizate de către Ilan Șor împotriva guvernării. Manifestația de astăzi are loc chiar dacă săptămâna aceasta ofițerii de urmărire penală au ridicat aproximativ 3,5 milioane de lei în 20 de pungi „destinați pentru finanțarea partidului politic Șor și pentru acoperirea cheltuirilor de transportare, de participare a persoanelor la proteste.” Se presupune că această sumă acoperă cheltuielile săptămânale de organizare. În această săptămână participă și Marina Tauber, recent plasată sub control judiciar pentru 30 de zile, eliberată din arestul la domiciliu.
Astăzi, manifestația urma să aibă loc în scuarul Parlamentului, întrucât în Piața Marii Adunări Naționale se desfășoară un târg al producătorilor agricoli autohtoni. Poliția a anunțat că va asigura ordinea publică și nu va admite intersectarea celor două evenimente, pentru a nu crea disconfort și neînțelegeri între participanți.
Totuși, în drum spre PMAN, simpatizanții partidului Șor prezenți la manifestație au încercat să rupă cordonul de polițiști care asigura ordinea publică în târgul din Piață.
Pe parcursul zilei, poliția a depistat obiecte pirotehnice sub rezervoarele cu combustibil ale mașinilor de poliție. La fel, au identificat un topor în rucsacul unui tânăr. Mai mult, până la începerea propriu-zisă a protestului, deja fuseseră întocmite 13 procese contravenționale pentru fumat și consum de alcool în locuri publice.





Sursa foto: Poliția Republicii Moldova
În aceste momente, participanții la manifestație sunt în fața Procuraturii Generale, unde au instalat corturi. Poliția anunță că, potrivit deciziei CSE, arterele de deplasare și intrările în sedii nu pot fi blocate mai mult de 4 ore.

Într-un comunicat al partidului Șor, acesta ar fi reușit să mobilizeze peste 50 de mii de oameni. Iar alte 20 de mii nu ar fi fost lăsați să vină în Capitală, informație încă neconfirmată de poliție. „Astfel, poliția, împreună cu Agenția Națională Transport Auto, au efectuat controale și, chiar dacă șoferii microbuzelor și autobuzelor aveau toate actele în regulă, mijloacele de transport nu au fost lăsate să-și continue drumul”, se arată într-un alt comunicat emis de partid.
La sfârșitul lunii septembrie, jurnaliștii de investigație de la Ziarul de Gardă s-au infiltrat în rândul așa-zișilor protestatari și au dezvăluit cum sunt plătiți protestatarii și cine îi plătește. Așa s-a demonstrat că cei care vin doar duminica sunt plătiți cu 200 sau 400 de lei, iar cei care rămân în corturi, pe noapte, primesc câte 100 de dolari. După ridicarea celor 3,5 milioane de lei, Ilan Șor a făcut public un video în care acuză organele drept că ar fi „furat” 5,5 milioane de lei destinați „luptei protestatarilor pentru viitorul lor”.
Merită menționat că Marina Tauber este una dintre liderii de astăzi prezenți la manifestația organizată de PP Șor. Aceasta a fost scoasă din arestul la domiciliu și luată marți, 18 octombrie, sub control judiciar pentru 30 de zile. Tauber este vizată în două dosare penale: „acceptarea cu bună știință a finanțării partidului de către un grup criminal organizat” și „falsificarea raportului de gestionare financiară a partidului”.