Cum intri pe poartă în curtea Anei și a lui Vadim, treci printr-o grădină plină de iarbă și lalele, inundată de lumina moale a lunii mai. O trambulină imensă se zărește printre copacii înfloriți, alături de două leagăne și un tobogan. Tot felul de jucării împrăștiate se odihnesc la soare.
„Ne-am cunoscut în 2015 și în 2016 am făcut nunta”, își începe Ana povestea. Ea e din satul alăturat, dar după nuntă s-a mutat aici, în casa pe care a moștenit-o Vadim. Alături, într-o casă mai mică, stă mama lui Vadim, cu care Ana își împarte zilele – în cea mai mare parte a timpului Vadim e plecat la muncă, în Viena, Austria. Nora și soacra spun că se înțeleg bine și se ajută reciproc.
La ușile medicilor
Știau din prima că-și doresc copii, așa că, după câțiva ani de încercări fără rezultat, au început să bată pe la ușile medicilor. Așa Ana a descoperit că ceva nu era în regulă. „Am trecut prin câteva operații, și la Bălți, și la Chișinău, mi-au fost extirpate un ovar și o trompă uterină”, spune ea. Dar situația nu s-a schimbat. Ba mai mult, unul dintre medicii la care ar fi mers pentru interpretarea unor analize i-ar fi reproșat: „Și ce vrei să-ți fac eu ție?!”.
În general, Ana povestește despre lucrurile prin care a trecut cu ușurință și cu umor. Încearcă să nu dea importanță momentelor grele, dar mai ales să nu uite că a făcut toate acestea cu un singur scop: copiii pe care și i-a dorit atât de mult.
O șansă, nu o sentință
După o perioadă în care nu obțineau niciun rezultat, o cunoștință le-a recomandat să meargă la Medpark. „Acolo în primul rând ne-au spus că și Vadim trebuie să dea analizele”, explică Ana. Atunci au descoperit că și el avea nevoie de o intervenție chirurgicală, iar medicii i-au prevenit că ar fi putut fi una riscantă pentru el. Ana vorbește cu mândrie în glas despre soțul ei, care a făcut tot ce-a depins de el, fără ezitare și fără rușine. „Dacă trebuia să se ducă și la capătul lumii, s-ar fi dus”, spune ea. Cât stăm de vorbă, Vadim ne dă târcoale. Spune că nu vrea să dea interviu, dar ne aduce câte un suc și trage cu urechea, din curiozitate.
„Eu m-am lipit de Victoria, e o femeie așa de omenoasă”, spune Ana. Se referă la doctora Victoria Ghimpu, medică reproductologă de la Medpark și cea care le-a spus că „doar prin fertilizare in vitro vor putea avea copii”. Dar Ana și Vadim nu au văzut în această frază scurtă o sentință, ci șansa să-și vadă visul împlinit.
Încet, au cunoscut și mai mulți medici care le-au câștigat încrederea. „Noi în altă parte nu ne ducem nicăieri. Eu prin câți doctori am trecut nu mai vreau nimica…”, oftează Ana.
Prima încercare
În curând, Ana și Vadim au fost ambii pregătiți, atât fizic câț și emoțional, să-și înceapă călătoria. Au fost extrase 13 ovule, iar 10 au fost viabile, adică potrivite pentru procedura FIV. 7 dintre acestea au devenit embrioni – mici minuni care aduceau promisiuni mari.
CUM ARE LOC PROCEDURA FIV
Fertilizarea in vitro (FIV) este un tratament de fertilitate în care ovulele sunt fertilizate de spermatozoizi în afara corpului, într-un laborator, iar apoi ovulul fertilizat (embrionul) este transferat în uter. Procesul implică stimularea ovarelor pentru a produce mai multe ovule, recuperarea acestor ovule, fertilizarea lor cu spermatozoizi în laborator și apoi transferul unuia sau mai multor embrioni înapoi în uter.
În august 2022 a avut loc prima încercare, cu doi embrioni. La câteva săptămâni, Ana a început să simtă dureri. Ana povestește despre prima tentativă cu pauze lungi și un nod în gât. Analizele au arătat că șansele de supraviețuire a embrionilor erau tot mai mici, iar la două săptămâni sarcina s-a oprit din dezvoltare. „A fost dureros. Am plâns vreo două săptămâni.” Îi era greu să vorbească despre asta, au știut doar mama ei, soțul și medica Victoria Ghimpu.
Două linii vișinii
„Apoi m-am luat în mâini, iar Vadim a zis să facem al doilea transfer”, continuă Ana. Spune că de data asta i-a fost mai ușor. Cunoștea procedura, cunoștea medicii și avea încredere în ei. La câteva săptămâni a făcut un test de sarcină. „Erau două linii roșii-vișinii tocmai!” I-a trimis o fotografie cu testul soțului, iar a doua zi era la spital, unde i-a fost confirmată bucuria fără margini. „Mă temeam să nu fac ceva greșit”, spune ea. De aceea, a respectat cu strictețe toate indicațiile medicilor. Timp de câteva luni s-a mutat la Chișinău, pentru a-i putea fi monitorizată sarcina mai ușor. Dar spune că a fost o perioadă frumoasă, în care a „umblat toate dealurile”. Explora orașul așa cum n-a mai făcut-o vreodată, știind că sub inima ei bat alte două inimi.
La 32 de săptămâni de sarcină, însă, lucrurile s-au complicat. Avea niște simptome ciudate și a decis să meargă la control. „Anișoară, tu naști!”, i-a spus atunci Victoria Ghimpu. A fost unul dintre cele mai dificile momente. A fost internată, apoi au început și contracțiile. „Au venit doctorii și mi-au pus medicamente, dar de durere nici nu țin minte ce…”, își amintește Ana. „Dar m-au întărit, după o noapte mi-au dat drumul acasă.”
Băieții
La 38 de săptămâni de sarcină Ana a născut doi băieți perfect sănătoși, prin cezariană. „Am avut nevoie de anestezie generală, pentru că epidurala nu mă lua. M-am trezit pentru că am auzit un plânset de copil și am întrebat deodată: «Unde-s băieții mei?»”.
Deși medicii au asigurat-o că băiețeii sunt foarte bine, alături de tată și bunici, Ana nu s-a liniștit până nu a ajuns să-i țină în brațe, peste câteva ore.
Deși vorbește despre tot cu detașare, lacrimile îi scaldă obrajii când își amintește cum i-a văzut prima dată, sub privirea emoționată a lui Vadim. Peste două zile au ajuns acasă cu cei doi băieți gemeni.
Astăzi Răzvan doarme în camera de alături, iar Vlăduț aleargă pe afară, cu bunica. Peste câteva luni vor împlini doi ani.
Ana își șterge lacrimile și ne uităm împreună la fotografii cu cei doi băieței, care împânzesc toată casa. Sunt bucuria lor zi de zi, iar chicotelile băieților răsună toată ziua prin mahala. Întreb care a fost cel mai frumos moment pentru ei din toată călătoria. Cât timp Ana se mai gândește, se aude Vadim din cameră alăturată: „Când au zis prima dată «tata»!” Ana confirmă, râzând. Acum zic și „mama”, dar „tata” a fost primul lor cuvânt.
Uneori pe Ana o sună alte femei din sat ca să întrebe unde a făcut procedura. „Sunt altele care nu vor să spună că copiii sunt făcuți prin FIV, dar eu, dimpotrivă, vreau să spun! Da, eu i-am făcut prin FIV și nu-mi pare rău deloc. Copiii sunt ai mei, sunt sănătoși, seamănă cu noi, unul e fix socru’ meu și altul e tatăl meu”, râde Ana.
Spune că nu le-a fost ușor, dar au mers până la capăt. Peste câteva luni Vlăduț și Răzvan vor merge la grădiniță. Iar Ana și Vadim vor mai încerca să conceapă un copil prin FIV. „Nu contează, băiat sau fată, important e sănătos să fie”, spune Ana cu încredere în voce.
Această istorie a fost documentată cu sprijinul Spitalului Internațional Medpark, ca parte dintr-un demers comun de a aduce mai multă înțelegere și empatie în jurul experiențelor legate de fertilitate.
#calatoriameafiv
