Pe 28 aprilie, în deschiderea spectacolului lui Garik Oganisyan la Chișinău, am văzut momentul de umor al unui standupper moldovean. Nu-mi amintesc întregul nume, dar îl chema Sașa. Esența uneia dintre glumele sale suna cam așa:
Cineva se uită la o pisică însărcinată și povestește cum a fost violată pentru că este prea grațioasă, își arcuiește spatele frumos, dă din coadă și cere să fie violată. Și, bineînțeles, nimeni nu va ataca un câine, dar toată lumea vrea o pisică…
În cele 10 minute cuvântul „viol” a fost rostit de zeci de ori. Am fost atât de șocată de cele auzite, încât nici nu am reușit să filmez. În aceeași sală erau o mulțime de oameni au râs sincer la aceste glume. Pe mulți dintre ei îi cunosc personal.
Cred că toți, inclusiv comediantul Sașa, pur și simplu nu știu că trauma este o realitate pentru foarte mulți oameni. Violul nu este un concept abstract sau un „comportament rău”, ci o experiență reală, traumatizantă pentru milioane de femei și bărbați. Sunt aproape sigură că chiar în acea sală erau oameni care au fost victime ale violenței sexuale.
Dar nu e prima dată când ascult astfel de glume periculoase pe scenele de stand-up din Moldova. Stand-upul moldovenesc e plin de:
- Homofobie
- Normalizarea violenței
- Sexism și misoginie
- Rasism și xenofobie
- Învinovățirea victimei
- Romantizarea abuzului și a relațiilor toxice
- Masculinitatea toxică
Iar cel mai important este că este ignorată responsabilitatea pentru cuvintele care ajung în spațiul public, iar subiectele complexe sunt simplificate la nivel de caricatură, ceea ce împiedică un dialog real.
Pentru oamenii care au trecut prin violența sexuală, o glumă despre asta nu este un „joc cu umor negru”, ci o lovitură dată unei traume reale, nevindecate. Nu sunt „sensibili” – au o reacție fiziologică, cum ar fi stresul, panica, flashback-urile, vinovăția.
O astfel de „glumă” normalizează cultura violenței.
Chiar dacă comediantul „nu vorbește serios”, „folosește o metaforă”, însăși formularea – că animalul (sau femeia) provoacă violența – repetă o idee extrem de dăunătoare: aceea că victimele poartă vina pentru violența la care sunt supuse.
Asta nu e umor! Aceasta este propagandă toxică, deși voalată.
Și astfel de glume, chiar și într-o cheie umoristică, întăresc percepția publică că violul nu este o crimă, ci o greșeală de comunicare, rezultatul comportamentului victimei sau simpla depășire a unor limite.
Percepția umorului ca atare este distorsionată. Umorul negru bun ar trebui să lovească agresorul, absurditatea răului, paradoxurile sistemului. În schimb, glumele despre „grația care provoacă un viol” au lovit cu putere victima.
Cu alte cuvinte, atunci când facem glume despre violență care dau vina pe victimă nu e doar vorba de prost gust. Este vorba despre o participare activă la menținerea unei culturi a violenței.
Autoare: Eugenia Boldescu
Eugenia este organizatoare de evenimente din Chișinău.
