Zâmbește des și pomeții roșii îi accentuează buna dispoziție. Așa vrea să-l țină minte toți copiii. Mihai Chitaica are 68 de ani, e demult pensionat și face totul pentru copiii care vin să învețe a vâsli în caiac-canoe pe Nistru.

Mihai Chitaica este maestru în sport. Pe lângă antrenamentele și competițiile în calitate de veteran, lucrează de mulți ani în domeniul prelucrării lemnului și are un spațiu special pe malul râului Nistru, în s. Varnița, Anenii Noi. Dar, văzând zilnic copiii și antrenorii de caiac-canoe de la Bender care se ridicau pe Nistru, inima lui Chitaica s-a topit. Și-a pus un caiac pe apă, încet-încet și-a reamintit tehnica vâsliturii, ritmul și cum este să simți stropii de apă peste față. Și-a făcut curaj și a mers mai departe.

A înțeles că poate face mai mult, iar astăzi are cel puțin 15 copii pe care-i antrenează. Mai sunt și cei pe care „i-au furat" liceele sportive sau cluburile din alte țări, dar cu care se mândrește. Nu se supără, pentru că „e alegerea fiecărui copil", zice Mihai Chitaica. E mulțumit de rezultatele lor și totodată mâhnit de faptul că pandemia i-a ținut în casă pe cei mici: nu s-au antrenat suficient, nu au putut organiza competiții la Varnița, nu au putut merge peste hotare la competiții.

La școală vin copii din satul Gura Bâcului, de la Varnița dar și din cartierul Nordic, care se supune Benderului. „Ei când vin aici eu le zic: «voi sunteți pentru mine toți totuna. Cât stați cu mine, două ore, atâta eu răspund de voi și voi trebuie să vă comportați cum eu zic.» Cineva dintre antrenorii de la Bender o dată mi-a zis: *А ваши дети, я заметил, не ругаются. Dar eu zic: A у меня это не проходит. Просто не проходит. Я услышу ругань, всё, наказываю. Знаете как? Flotări, așezări, штанга (trad. din rusă: halteră) și asta-i", povestește bărbatul.


(*Trad. din rusă: Copiii dvs., am observat, nu se ceartă. Dar la mine asta nu funcționează. Pur și simplu nu funcționează. Aud ceartă, gata, îi pedepsesc. Știți cum?)

În centrul satului alăturat, Gura Bâcului, domnul Mihai, așa cum îi zic elevii, este așteptat. Spre Varnița, acolo unde fac caiac-canoe, după ce i-a încărcat pe toți, are loc o discuție între elevi:

Apoi, după ce ajung la antrenamente, își schimbă hainele, fug câteva cercuri în zonă pentru încălzire și revin să-și ia caiacele aranjate lângă sala de sport. Doi dintre cei mai mici se apropie de un caiac și fiecare îl apucă de un vârf. Îl ridică stângaci, caiacul tremură ușor și e cărat încet spre Nistru. Cei mai mari își pun caiacele pe un umăr și le duc singurei.

„Hai, fetele, nu ocupați debarcaderul!", îndeamnă profesorul. Mihaela, Cătălina și Ana vâslesc de două ori și deja sunt în mijlocul râului. Se țin împreună: pentru taclale, dar și pentru a se întrece între ele. „Alinierea. Ready? Go!" strigă profesorul și cele trei fete aproape simultan ridică vâslele și, înclinându-se spre stânga, le înfig cu putere în apă. Împing vâslele în spate cu tot corpul, apoi într-o secundă le ridică din nou și vâslele străpung apa pe dreapta cu aceeași putere. În câteva secunde, Cătălina e cu doi metri înaintea fetelor și înaintează rapid. E cea mai rapidă.

După Nistru, se mută în sala sportivă. Cătălina Cotelea are 14 ani și din 2018 se antrenează la caiac. A răcit și s-a mutat în sala sportivă unde îi tachinează pe cei mici. Are picioarele împletite în poziție de lotus. „Fundul mai jos!" zice Cătălina cu un ton autoritar fratelui mai mic, Gheorghe. „Nu este nici bună, nu este nici rea", adaugă Gheorghe, menționând că mai degrabă este strictă.

Își dă cârlionțul după ureche. Nu-i scapă din priviri pe cei patru băieți pe care-i pune ba să facă planșa, ba să se lipească cu spatele de perete, de parcă ar fi stat pe scaun. Fața bronzată ca „prin chiroșcar", de care se făceau glume, acum pare destul de dură pentru colegii ei. Nu și pentru Gheorghe. Își permite să facă bazaconii și să se simtă special, pentru că astăzi antrenoare este sora lui mai mare. (n. red.: cei din zona Gura Bâcului, Varnița le spun colțunașilor - chiroște. Iar vasul cu care se răcesc și clătesc chiroștele: chiroșcar, adică strecurătoare).

Cătălina l-a inspirat pe Gheorghe să vină și el la caiac-canoe. Are nouă ani și cu „o lună în urmă, eu eram cel mai mic de la caiac-canoe, din toată grupa noastră. Și acum, după mine, parcă sunt cel mai bun. Vâslesc foarte bine și la viteză sunt al doilea". Iar domnul Mihai îi dă dreptate. Anul trecut l-a luat la prima lui competiție, chiar dacă avea cu doi ani mai puțin decât vârsta permisă. „El e шустрый" (n. red.: traducere din rusă: agil), confirmă Mihai Chitaica, menționând că a luat primul loc pentru categoria de vârstă 10-11 ani.

Gheorghe și dorește să devină profesor de educația fizică. „Dacă ești profesor de matematică, trebuie să ai nervi de fier. Dacă ești profesor de educația fizică, trebuie să le zici la copii: «să mergem, să alergăm, să…» dai comenzi!", explică cel mai mic membru al familiei Cotelea.

Cheltuielile pentru competiții sunt achitate, de cele mai multe ori, de profesorul Mihai Chitaica. Dar și antrenamentele, și benzina, și caiacele, și repararea lor, și altele. Ca să se asigure că elevii se vor putea antrena în continuare, Mihai Chitaica a decis să mai câștige ceva și din turism. Dacă în anii trecuți mai făcea niște bani din prelucrarea lemnului și de la chiria foișoarelor, acum are cel puțin opt caiace pentru turiști și patru căsuțe unde să-i cazeze.

Apoi, a cumpărat scânduri și alte materiale ca să construiască un ponton pentru turiști. „La primăvară e gata", ne asigură Mihai Chitaica și ne face să ne imaginăm un ponton plutind pe Nistru, cu un cort pe el, câțiva tineri fac grătar și se distrează.

Antrenorul are planuri mari pentru turismul din zonă. Acestea îl vor aduce mai aproape de visul lui, acela de a „pune cât mai mulți copii pe apă".

Reportaj de Georgeta Carasiucenco
Fotografii de Tatiana Beghiu
Editare de Anastasia Condruc