Mihai Chitaica este maestru în sport. Pe lângă antrenamentele și competițiile în calitate de veteran, lucrează de mulți ani în domeniul prelucrării lemnului și are un spațiu special pe malul râului Nistru, în s. Varnița, Anenii Noi. Dar, văzând zilnic copiii și antrenorii de caiac-canoe de la Bender care se ridicau pe Nistru, inima lui Chitaica s-a topit. Și-a pus un caiac pe apă, încet-încet și-a reamintit tehnica vâsliturii, ritmul și cum este să simți stropii de apă peste față. Și-a făcut curaj și a mers mai departe.
A înțeles că poate face mai mult, iar astăzi are cel puțin 15 copii pe care-i antrenează. Mai sunt și cei pe care „i-au furat" liceele sportive sau cluburile din alte țări, dar cu care se mândrește. Nu se supără, pentru că „e alegerea fiecărui copil", zice Mihai Chitaica. E mulțumit de rezultatele lor și totodată mâhnit de faptul că pandemia i-a ținut în casă pe cei mici: nu s-au antrenat suficient, nu au putut organiza competiții la Varnița, nu au putut merge peste hotare la competiții.
(*Trad. din rusă: Copiii dvs., am observat, nu se ceartă. Dar la mine asta nu funcționează. Pur și simplu nu funcționează. Aud ceartă, gata, îi pedepsesc. Știți cum?)
— Не надо мне. (trad. din rusă: nu-mi trebuie mie)
— Avem infectați.
— Unde? Arată! Cine anume?
— În Bulboaca avem!
— Apu' în Bulboaca. Dar eu nu trăiesc în Bulboaca. Eu trăiesc în GăBă!
— Bun.
„Hai, fetele, nu ocupați debarcaderul!", îndeamnă profesorul. Mihaela, Cătălina și Ana vâslesc de două ori și deja sunt în mijlocul râului. Se țin împreună: pentru taclale, dar și pentru a se întrece între ele. „Alinierea. Ready? Go!" strigă profesorul și cele trei fete aproape simultan ridică vâslele și, înclinându-se spre stânga, le înfig cu putere în apă. Împing vâslele în spate cu tot corpul, apoi într-o secundă le ridică din nou și vâslele străpung apa pe dreapta cu aceeași putere. În câteva secunde, Cătălina e cu doi metri înaintea fetelor și înaintează rapid. E cea mai rapidă.
Își dă cârlionțul după ureche. Nu-i scapă din priviri pe cei patru băieți pe care-i pune ba să facă planșa, ba să se lipească cu spatele de perete, de parcă ar fi stat pe scaun. Fața bronzată ca „prin chiroșcar", de care se făceau glume, acum pare destul de dură pentru colegii ei. Nu și pentru Gheorghe. Își permite să facă bazaconii și să se simtă special, pentru că astăzi antrenoare este sora lui mai mare. (n. red.: cei din zona Gura Bâcului, Varnița le spun colțunașilor - chiroște. Iar vasul cu care se răcesc și clătesc chiroștele: chiroșcar, adică strecurătoare).
Gheorghe și dorește să devină profesor de educația fizică. „Dacă ești profesor de matematică, trebuie să ai nervi de fier. Dacă ești profesor de educația fizică, trebuie să le zici la copii: «să mergem, să alergăm, să…» dai comenzi!", explică cel mai mic membru al familiei Cotelea.
Anul trecut, de exemplu, a organizat un tur turistic de 26 km pentru opt bărbați. „În caiacuri le-am pus niște lemne pentru grătar, ei și-au pus corturile, produsele alimentare. Au fost pe noapte și le-au plăcut foarte mult. Își doresc să revină cu familiile". Turul experimental care a pornit din s. Șerpeni, a făcut popas la Speia și s-a oprit pe noapte la Telița, a avut succes, doar că, din păcate, nu a putut să continue și vara asta din cauza pandemiei.

Antrenorul are planuri mari pentru turismul din zonă. Acestea îl vor aduce mai aproape de visul lui, acela de a „pune cât mai mulți copii pe apă".
Fotografii de Tatiana Beghiu
Editare de Anastasia Condruc