PE SCURT
Doi tineri de 24 ani și respectiv 25 de ani din Republica Moldova au ajuns pe mâinile oamenilor legii din Italia, după ce au furat roțile unei mașini Alfa Romeo Mito și au pus-o pe cărămizi.
Cei doi au fost observați de un localnic, care a apelat la 113 și a anunțat carabinierii. Cazul a avut loc în noaptea spre 20 august pe via Pacinotti, din Bologna, scrie presa italiană.
PE LUNG
După ce au fost sesizați, oamenii legii au sosit la fața locului cu două mașini de patrulare care au blocat strada, pentru a închide căile de evadare a hoților.
Cei doi, moldoveni, care sunt deținători ai pașaportului românesc, au încercat să scape, dar au fost arestați.
Presa locală scrie că tinerii au mai fost implicați în alte infracțiuni. În timpul percheziției la domiciliul acestora, au fost depistate alte obiecte ce erau folosite pentru furturi.