PE SCURT
Anya Pozdnyakova, o tânără din Harkiv, Ucraina, a creat un joc de masă în care copiii pot dobândi cunoștințe în domeniul businessului. Pentru că jocul de masă este limitat, a decis să-l transfere la computer. La hackathonul pentru societatea civilă (Tbilisi 14-16 iunie) urmează să facă împreună cu echipa IT diferite scenarii de joc, pentru ca cei mici să aibă parte de cât mai multe situații din viața reală.
PE LUNG
Potrivit Anyei, ideea de a face un joc business a pornit de la faptul că 21% dintre respondenții unui sondaj (Ucraina) au declarat că se gândesc să deschidă o afacere, lucru pe care o întristează pe tânără, pentru că ar fi un indicator jos. Întâi a creat un joc de masă, l-a testat în câteva grupuri de copii și a decis să-l extindă. Totuși, jocul de masă este limitat la capitolul evoluția jocului. Prin urmare, Anya a decis ca să mute jocul la computer. Își dorește ca cei care vor utiliza jocul ei este să stea în fața computerului și să se schimbe pe rând, la joc. Pe lângă dobândirea cunoștințelor în afaceri, copiii vor putea învăța despre responsabilitatea ecologică a unei companii.
„Noi suntem conștienți că nu va concura cu jocurile cu arme care sunt foarte populare printre copii. Este un joc de învățare și va concura cu materialul sec predat la școală. Este o alternativă pentru profesori.”
Anya s-a gândit la „Business Step” atunci când mergea la copiii din familiile social vulnerabile. În Harkiv există un centru pentru acești copii, iar Anya este voluntară acolo. I-a îndemnat pe copii să joace, iar ceea ce a văzut a impresionat-o. Potrivit spuselor tinerei, la ultima vizită în centru, s-au jucat cinci copii. Înainte de a începe jocul, tânăra le-a explicat noțiuni din economie.
„Ei înțeleg că cartea galbenă este bine, iar roșie este rău, suflă peste zaruri ca să le pice anume ce vor ei. A fost interesant să vedem cum jucau doi prieteni și atunci când trebuiau să comunice și să cumpere unul de la altul dreptul de a vinde produsul unui client, s-a pornit cearta. Unul și-a eliminat prietenul din joc și acela i-a zis: noi doar suntem prieteni, de ce faci asta? Au fost multe emoții pozitive și la sfârșitul jocului noi am făcut un mic sondaj în care i-am întrebat pe copii ce termeni au reținut și au înțeles”, a spus Anya. Totuși, copiii nu au înțeles în totalitate termenii din domeniu și ca să le explice, de exemplu, ce este sine-costul, Anya a recurs la exerciții cu prăjiturele, cu biclete și alte lucruri din viața copiilor, pentru că ei nu reușesc să memoreze termeni complicați, ci exemplele.
Hackathonul pentru societatea civilă este la a treia ediție. Mecanismul regional de dezvoltare a societății civile pentru țările membre ale Parteneriatului Estic este un proiect finanțat de UE pentru Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Are scopul de a promova rolul actorilor societății civile în reformele care se implementează în țările lor. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un consorțiu condus de GDSI Limited (Irlanda). Câștigătorul va beneficia de implementare în totalitate a instrumentului IT în sumă de 10 mii de dolari.