Cel de-al treilea copil din satul Flocoasa, Cantemir, intoxicat cu o substanţă chimică, a decedat la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Este vorba despre un băiat de opt ani, verișorul celor două surori, de patru şi 11 ani, care au murit luni în urma unei intoxicații cu insecticide.
Băiatul a fost transportat luni cu Aviasanul de la Spitalul raional Cantemir la Institutul Mamei și Copilului din capitală, unde medicii au depus toate eforturile pentru a-i salva viaţa, însă fără succes.
Mama şi bunica fetițelor decedate au fost transportate și ele în stare gravă la Chișinău.
Deschide.md scrie cu referire la primarul din localitate Sergiu Obreja că mai mulți experți au examinat pe parcursul zilei de ieri soba din casa familiei unde s-a produs tragedia, au ridicat mostre din ceea ce au mâncat copii și au luat la examinare grâul despre care se zice că a fost prelucrat cu insecticide de către bunicul acestora într-o încăpere de lângă odaia în care dormeau copiii și cele două femei.
În același timp Iurie Mihaescu, directorul Spitalului Raional Cantemir, a spus pentru sursa citată că fetițele ar fi putut fi salvate, dacă erau aduse mai devreme la spital. Potrivit lui, victimele s-au intoxicat cu ierbicide „Valsofid”, o substanță toxică de gradul I.