Doi frați moldoveni au fost reţinuţi la punctul de trecere a frontierei Albița cu o cantitate record de substanțe anabolizante. Echipa comună de control a descoperit peste 50.000 de comprimate și 1.400 de fiole cu substanțe ascunse în autoturismul cu care se deplasau cei doi fraţi.
Cazul a avut loc pe 24 martie, în jurul orei 11.00, lexei C., în vârstă de 33 de ani și Iurie C., în vârstă de 27 de ani, cetățeni români și Republica Moldova, s-au prezentat pentru a intra în România, călătorind cu un autoturism marca Dodge, înmatriculat în Republica Moldova.
La controlul de frontieră, cei doi frați au declarat că se deplasează în județul Arad, la o competiție sportivă de motociclism, în autoturism aflându-se și două motociclete.
În baza profilului de risc, lucrătorii vamali și polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunțit al autoturismului. Cu acestă ocazie, în autoturism (bord, cutia de viteze, bara din spate, lada de scule), în rezervorul motocicletelor transportate, precum și în bagajele personale ale celor doi, au fost descoperite ascunse 50.200 de comprimate și 1.407 fiole cu substanțe incluse în lista substanțelor interzise.
Cu privire la cele constatate, cei doi frați au declarat că substanțele descoperite nu le aparțin și ei doar le transportau din R. Moldova în România, urmând ca la destinație să primească suma de 300 de euro.
Conform prevederilor legale a fost luată măsura reținerii substanțelor anabolizante descoperite, în valoare totală de 323.320 lei.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
La rândul său, Serviciul Vamal din Republica Moldova a anunţat că s-a autosesizat asupra acestui caz și a dispus inițierea unei anchete de serviciu în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor trecerii peste frontiera vamală a bunurilor depistate, care fac parte din categoria mărfurilor restricționate.
Autoritatea vamală a promis că rezultatele cauzei disciplinare inițiate vor fi comunicate opiniei publice imediat după finalizarea tuturor investigațiilor de rigoare și adoptarea unei decizii conform prevederilor legale.