Un locuitor al capitalei de 23 ani a fost reţinut de oamenii legii pentru punerea în circulaţie a substanţelor narcotice de origine vegetală în proporţii deosebit de mari, precum şi pentru consumul acestora. Bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 până la 7 ani.
Acţiunile poliţiştilor au avut loc în urma acumulării de probe concludente, care demonstrau complicitatea individului în aceste scheme criminale. Anterior acesta a fost condamnat pentru infracţiuni de jaf.
Fiind desfăşurate percheziţii autorizate la domiciliul din oraşul Durleşti, poliţiştii au depistat nouă pachete din polietilenă cu o masă vegetală de culoare roşietică, uscată şi fărămiţată. Conform informaţiilor deţinute de polişti, bănuitul urma să obţină un profit de 50 000 lei, dacă reuşea să vândă pachetele respective.
În acest caz, toate probele depistate în casa lui au fost sigilate şi transportate pentru expertizări în condiţii de laborator. Totodată, au fost găsite aparate confecţionate artizanal, pe care le utiliza la consumul de droguri.
Investigaţiile continuă în vederea stabilirii altor complici în acest caz, originea substanţelor vegetale depistate, precum şi căile de transportare în capitală. În context a fost dispusă iniţierea unei proceduri penale sub aspectul punerii în circulaţie ilegală a substanţelor narcotice.