La Foosbook/ Laborator Teatral (Bucureşti, 68) a revenit spectacolul-document Casa M, regizat de Luminiţa Ţâcu şi avându-le în distribuţie pe Snejana Puică, Tatiana Raetcaia, Mihaela Strâmbeanu, Irina Vacarciuc. Ieri am fost şi l-am văzut. Nici n-am simţit cum a trecut o oră şi douăzeci, cât ţine spectacolul.
În deschidere, Mihai Fusu ne-a povestit despre Casa M că e construit după mărturii reale ale femeilor agresate din Moldova, ale copiilor şi scrisorilor primite de mame. Violenţa domestică în artă este o temă relativ la modă, dar spectacolul a ieşit extraordinar. Construcţia e foarte bună: mărturiile sunt împletite cu scrisori, poezii ce au ca temă mama, familia, violenţa, ruşinea. Mărturiile sunt uluitoare, halucinante, îngrozitoare. Ţi-ai dori să fie neadevărate sau măcar ficţionale, dar atât ştirile, cât şi realitatea ne confirmă că există peste tot în Moldova femei bătute regulat, torturate prin bătaie, violate, că există copii bătuţi şi violaţi de părinţi. Că atât bătaia, cât şi violurile sunt în legătură directă cu plecările unui părinte / soţ „la Italia”, în Rusia sau în alte părţi.
Mărturiile nu sunt deloc voalate: femeile care povestesc nu mai au nimic de pierdut, viaţa li-e distrusă, e la trecut. Limbajul e unul de Ciocana şi de la sat, cu argou, cu multe rusisme. Unele personaje sunt dărâmate, altele povestesc aproape amuzându-se de cât de distruse au ajuns. Poveşti şi limbaj de puşcărie, unde au aterizat unele autoare ale mărturiilor. O bicicletă care merge în gol, o bancă având ca suport borcane, o budă, câteva cratiţe – acesta e decorul. Şi o găină moartă căreia la sfârşit i se taie capul. N-o să vă vină să credeţi, dar la spectacol, pe lângă momentele în care simţi că spectatorii au îngheţat de groază, se mai şi râde. Pentru că totul pare atât de ireal şi de absurd. Actriţele joacă foarte bine, iar trecerea lor de la un personaj la altul se face pe neobservate, firesc.
Am înţeles că la crearea spectacolului au avut suport OSCE și că misiunea a organizat un turneu prin țară. Ar fi foarte bine dacă, Ministerul Culturii, de exemplu, ar sprijini continuarea acestui proiect prin ţară. Sunt sigur că femeile de la sat (şi nu numai) ar putea completa Casa M cu crâmpeie din vieţile lor. Violenţa (nu doar domestică) e încă o temă foarte actuală în Moldova. Poate că oglindirea ei ar putea avea un efect. Asupra femeilor, bărbaţilor, copiilor – ce-şi distrug vieţile cu lejeritate, de „ruşine” suportă violuri, din „tradiţionalism” mănâncă bătaie.
Dacă aveţi nervii tari şi încă n-aţi apucat să vedeţi spectacolul Casa M, să mergeţi neapărat. Realitatea oglindită în el merită o palmă. Mă scuzaţi de expresie.
