Avocatul a fost reținut în capitală ieri seara. Ofițerii anticorupție i-au pus cătușele imediat după ce bărbatul a primit mită în valoarea de 15700 de euro de la victimă. Avocatul este suspectat de trafic de influență.
Pentru banii primiți, apărătorul urma să determine unii angajați ai Centrului pentru combaterea traficului de fiinţe umane să mușamalizeze un dosar pornit pe numele declarantului.
Avocatul a fost reținut în flagrant într-un local din capitală, deși acesta a încercat să scape de bani. În cadrul aceluiași dosar a mai fost reținută o persoană care a estorcat de la denunțător încă 5 mii de euro pentru a-l ajuta să scape de răspundere penală.
În prezent, ambele persoane au fost reţinute pentru 72 de ore şi se află în izolatorul CNA. Acestea sunt cercetate penal pentru trafic de influenţă şi riscă de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale.
De la începutul anului, CNA şi procurorii anticorupţie au pornit cinci dosare penale în care sunt vizaţi avocaţi.