De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Criza datoriilor păleşte tot mai tare în statele lumii. Oamenii sunt îngrijoraţi de ce se pot aştepta de la ziua de mâine, iar politicienii şi economiştii fac întruniri şi dezbateri, propunând fel de fel de soluţii.
Către anul 2014 şi Franţa, ţara care împreună cu Germania au cel mai mult calm, se pare că îşi va majora datoria publică, cu încă 15 miliarde de euro. Aceasta, se poate întâmpla din cauza programului de salvare a Greciei.
În cadrul summit-ului de urgenţă, organizat la Bruxelles, pe 21 iulie, s-a decis să i se ofere Greciei asistenţă financiară pe termen lung, în valoare de 159 miliarde de euro. În aşa mod, majorâdu-se mai mult de două ori, pachetul de credite în valoare de 110 miliarde euro, acordate Greciei, din mai,anul trecut.
109 miliarde vor fi oferite de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, iar 50 miliarde, vor fi obţinute de la sectorul privat.
Potrivit premierului francez, Francois Fillon, decizia de la Bruxelles, în ceea ce priveşte acordarea de ajutor Greciei, va ataca în mod indirect şi datoria externă a Franţei, asta, deoarece ţara va participa în acordarea de garanţii pentru creditul oferit Republicii Elena, de către fundaţiile europene pentru stabilitate.
“Conducerea va oferi garanţii suplimentare, pentru Franţa, aceste obligaţii, către 2014, o vor costa 15 miliarde euro şi aceasta, nu este o cifră foarte exactă. ”- a mai adăugat primul ministru.
Fillon, a declarat că Franţa a fost obligată să îşi îndeplinească angajamentelel, de a reduce deficitul bugetar – la mai puţin de 3% din PIB, până în 2013.
Nu este pentru prima dată, când se menţionează că Grecia e într-o stare dificilă, ce a pus în gardă economia la nivel mondial, dar mai ales cea din zona euro. Creditul ce i-a fost acordat începând cu anul trecut, nu a fost suficient, iar Grecia nu mai poate spera să se întoarcă către anul 2012 pe piaţa de împrumut, pe termen lung şi/sau mediu, aşa cum se presupunea mai devreme.