Preţuri din ce în ce mai mari

De Mariana Nicolaev/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Modificarea nivelului preţurilor, având, respectiv, dinamică pozitivă, este fenomenul economic abătut peste Republica Moldova şi în luna mai a anului curent.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică (BNS), indicele preţurilor de consum în luna mai faţă de luna aprilie 2011 a constituit 100.6%, iar comparativ cu luna mai 2010, acesta s-a modificat progresiv cu circa 7%. De la începutul anului preţurile s-au majorat cu 4,9 la sută.

De data aceasta, cauza primordială de creştere a preţurilor în ansamblu a fost majorarea tarifelor pentru produsele nealimentare cu 0.5% şi cele de prestare a serviciilor cu 1.2%.

Astfel, cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat pentru prestarea serviciilor: la distribuţia energiei electrice către consumatorii casnici şi pentru serviciile restaurantelor – cu câte 6,4%, la transportul feroviar interstatal – cu 5,3%, pentru serviciile de turism şi odihnă peste hotare – cu 3,8%.

La produsele alimentare, o majorare semnificativă a preţurilor a fost atestată la cartofi, de aproximativ 5,6%, şi la fructe proaspete – cu 2,4% (inclusiv la citrice cu 3,5%).

În pofida tuturor majorărilor, ce în adevăratul sens al cuvântului au cam început din ce în ce mai mult să ne strângă de spate, BNS încearcă să ne consoleze cu o reducere a preţurilor în luna mai la ouăle dietetice – cu 24%, legumele proaspete – cu 0,7 % (inclusiv: castraveţii de seră – cu 6,7%, roşiile – 3,6%, varza – cu 1,7%) şi lapte integral – cu 0,5%.

O situaţie mai alarmantă şi cifre mai puţin plăcute au fost prezentate de BNM recent, în urma unor modificări care prevăd prognozarea inflaţiei pentru anul 2011- de la 7.9% la 8.45%, iar pentru 2012 – de la 4,5% până la 5,7%.
Andrei Rotaru, Directorul Departamentului Politici Monetare şi Cercetare de la Banca Naţională, a menţionat că de cele mai multe ori o influenţă majoră asupra nivelului preţurilor îl au factorii externi, ca de exemplu: majorarea preţurilor la gaz, produs pe care nu îl putem produce şi nici înlocui, preţul căruia se stabileşte la nivel mondial. De aici derivă un alt factor: includerea preţului la gaz în preţul altor bunuri şi servicii,cum ar fi activitatea spaţiilor productive (fabrici, magazine, companii).

Din studierea coşului de consum se observă că o bună parte din produsele incluse sunt importate, iar cursul valutar este cel care inflenţează direct preţurile finale cu care ajung aceste produse pe vitrinele magazinelor.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare