De Mariana Nicoalev/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Republica Moldova din nou va primi ajutor. De data aceasta „zâna cea bună” este Banca Mondialǎ. Aceasta se oferă să acorde Moldovei în 2011 asistenţă financiară în valoare de 57 milioane de dolari, bani oferiţi în cadrul Strategiei de parteneriat pentru anii 2009 – 2012.
Despre aceasta a anunţat prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, într-o conferinţă de presă la Chişinău, susţinută în comun cu vicepreşedintele Băncii Mondiale pe regiunea Europei şi a Asiei Centrale, Philippe le Houerou. Prim- ministrul a menţionat că Republica Moldova deja a mai beneficiat de ajutoare de la Banca Mondială în cadrul acestei Strategii, în 2009 ajutorul a constituit 25 milioane de dolari, iar în 2010 – de 79 milioane USD. Potivit lui Filat, banii de care a beneficiat Moldova în anul curent, vor fi direcţionaţi spre realizarea proiectelor “E-guvernare” şi “Protecţia socială”, şi anume 20 de milione vor fi destinaţi primului proiect, iar 37 milioane pentru “Protecţia socială”.
Un alt oficial Băncii Mondiale, Martin Raiser, a ţinut să menţioneze că în pofida condiţiilor dificile, provocate de instabilitatea politică din Moldova, în Raportul Băncii Mondiale cu referire la implimentarea strategiilor de parteneriat cu Republica Moldova, se indică un progres semnificativ în ultimile 18 luni. Acesta a mai confirmat că Banca Mondială va continua să susţină Guvernul Republicii Moldova în implementarea proiectelor şi în promovarea reformelor în domeniile: asistenţă socială, educaţie, justiţie, infrastructură etc. Raiser este de părerea că Republica Moldova ar trebui în următorii ani să purceadă la proiectele sociale lansate şi să iniţieze altele noi de susţinere socialǎ şi a business-ului, susţinând totodata că Banca Mondială va asista aceste intenţii.
Prim-ministrul Vlad Filat, drept răspuns, a venit cu promisiuni de noi reforme, menţionând, că în scurt timp, se va aproba Planul de acţiuni pentru perioada 2011-2013, în baza noului Program de guvernare.
Printre priorităţi, Filat a evidenţiat: îmbunătăţirea climatului investiţional, perfecţionarea cadrului normativ şi administrativ în domeniul dezvoltării afacerilor, de aici, recunoscând şi faptul că pentru Moldova, este foarte important să deţină asistenţă în ceea ce priveşte expertizarea proiectelor.
Portofoliul curent al asistenţei acordate Republicii Moldova de către Banca Mondială se cifrează la 400 milioane de dolari şi vizează 20 de proiecte în derulare în diverse domenii.