AmCham in dialog cu Guvernului Filat privind investitiile straine

Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu membrii Consiliului Director ai Camerei de Comerţ Americane din Moldova (AmCham). 

Preşedintele Consiliului de Directori ai Camerei de Comerţ Americane din Moldova, John MAXEMCHUK, a menţionat, în debutul întrevederii, că scopul acesteia constă în prezentarea Ghidului pentru Dezvoltarea Mediului Economic şi de Afaceri din Moldova. Ghidul conţine un set de recomandări, organizate în 10 categorii, cum ar fi: îmbunătăţirea climatului investiţional şi promovarea investiţiilor, dezvoltarea capitalului uman şi reforma Codului muncii, reforma agrară, dezvoltarea infrastructurii în diverse domenii, combaterea corupţiei, etc.

„Respectivele recomandări le-am elaborat în speranţa că acestea vor contribui la dezvoltarea economică şi a promovării investiţiilor în R. Moldova. Sîntem deosebit de încurajaţi de faptul că unele recomandări se regăsesc în Planul de stabilizare şi relansare economică, lansat recent de Guvernul R. Moldova. Aceasta denotă faptul că noi împărtăşim aceleaşi priorităţi, valori şi viziuni sub multiple aspecte”, a specificat John MAXEMCHUK.

Prim-ministrul Vlad FILAT a subliniat, la rîndul său, importanţa dezvoltării unui parteneriat veritabil în procesul promovării investiţiilor americane în Republica Moldova. În acest context, Vlad FILAT a spus că, în cadrul vizitei sale în Statele Unite ale Americii, planificată pentru luna ianuarie 2010, intenţionează să fortifice acest dialog prin întrevederi cu reprezentanţii mediului de afaceri.

„Vom examina cu atenţie recomandările pe care le oferă Camera de Comerţ Americană din Moldova şi Vă asigur că în cazul în care viziunile noastre vor fi aproape de cele expuse, aceste idei se vor regăsi în acţiunile noastre”, a precizat Vlad FILAT.

Prim-ministrul a dat asigurări privind respectarea de către Guvernul Republicii Moldova a tuturor angajamentelor asumate în raport cu partenerii internaţionali, în pofida situaţiei dificile, create în urma crizei politice din ţară.

„Situaţia politică s-a clarificat. Trebuie să recunoaştem, că nu în felul în care ne-am dorit. Însă, Republica Moldova are Guvern şi Parlament şi noi trebuie să luăm măsuri urgente pentru relansarea economică a ţării. Instituţiile pe care le reprezentaţi au principii şi reguli clare de activitate. Dorim şi noi să stabilim nişte principii concrete care să permită dezvoltarea afacerilor în ţara noastră, iar Guvernul va asigura condiţii favorabile pentru toţi investitori”, a declarat Prim-ministrul.

Membrii organizaţiei AmCham s-au arătat dispuşi spre o colaborare durabilă şi reciproc avantajoasă, părţile convenind asupra creării unor grupuri de lucru la nivel de experţi care vor examina recomandările elaborate, precum şi vor identifica alte domenii de cooperare.

Camera de Comerţ Americană din Moldova este o organizaţie nonguvernamentală membră a reţelei internaţionale ce întruneşte 112 organizaţii similare în 99 de ţări ale lumii, întreprinderi şi liderii de afaceri care activează pe teritoriul respectiv, în realizarea unui scop comun de promovare a investiţiilor americane în aceste ţări.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare