„Investiţiile în agricultură şi industria alimentară ar fi principalele modalităţi de a scoate RM din criza economică", consideră Valeriu Cosarciuc, preşedintele stafului electoral al Partidului „Alianţa Moldova Noastră".
Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, liderii AMN au făcut public un program anticriză, aprobat şi de economiştii Universităţii Harvard din SUA.
Programul anticriză, elaborat de AMN, susţine că anume ţăranii sînt cei care trebuie subvenţionaţi, astfel încît să crească numărul întreprinderilor mici şi mijlocii. Conform programului, guvernul va susţine întreprinzătorii cu iniţiativă, achitînd 60% din costuri, celelalte 40 la sută vor fi achitate de cealaltă parte, şi asta timp de 3 ani.
Aceste măsuri, în opinia membrilor AMN, vor permite producătorului autohton să recucerească piaţa internă şi să sporească exporturile.
O altă măsură pe termen scurt, propusă de AMN vine să uşureze la maxim activitatea întreprinzătorilor mici şi mijlocii.
Tot AMN vine cu o soluţie anticriză, care ar permite şoferilor din RM, să economisească în mediu 2 mlrde lei anual. Cosarciuc susţine că anume din cauza drumurilor proaste cheltuielile pentru produse petroliere cresc în mediu cu 25 la sută şi din această cauză are de păgubit şi agricultura.
O altă soluţie, înaintată de AMN, reprezintă eficientizarea cheltuielilor pentru încălzirea blocurilor din oraşe. Schimbarea uşilor, ferestrelor şi izolarea pereţilor , după cum afirmă Cosarciuc, se va solda cu 30 la sută economie pe timp de iarnă, adică 360 mln dolari anual. Aceste lucrări de reaparaţie vor oferi şi locuri de muncă pentru angajaţii din domeniul construcţiilor, care au rămas fără lucru .
Fixarea unui impozit pe venit unic, de 10 %, diminuarea TVA pentru marteriale de construcţie, calculatoare şi automobile, sînt alte momente reflectate în programul anticriză al AMN, care în opinia realizatorilor vor stimula economia naţională.
Totodată Cosarciuc a opinat că programul anticriză, înaintat de guvernare, este de fapt„un program de aprofundare a crizei economice", pentru că măsurile propuse de guvernare nu sînt realizabile". Astfel mărirea TVA, propusă ca soluţie anticriză, a afectat şi mai mult buzunarul consumatorului.