Cum a fost anul 2007 in opinia analistilor economici. Ati putea puncta cateva evenimente importante ce au avut loc?
Anul 2007 a fost un an mai deosebit de ceilalti. In acest an, inflatia a avut un comportament inadecvat. Daca noi in fiecare vara aveam deflatie, in toamna si iarna am avut o inflatie foarte ridicata, comparativ cu alti ani. Un al doilea moment important – pentru prima data prognozele expertilor au fost mai optimiste decat prognozele Guvernului. Autoritatile au subestimat artificial cresterea in agricultura in scopul de a obtine ceva bani din exterior. In opinia analistilor economici, cresterea produsului intern brut in 2007, a fost de 4 la suta. Executivul cred ca va da mai putin si asta doar pentru a obtine ceva.
Trei lucruri proaste in anul 2007. In agricultura avem o stangare. De fapt, de 17 ani se intampla asta. Agricultura este foarte vulnerabila la conditiile climaterice. De fapt, nu avem o agricultura. Ceea ce avem este o subdezvoltare pe care noi o numim agricultura.
Si in industrie avem o stangnare. Industria si-a epuizat orice posibilitate de dezvoltare. Avem o industrie de tip sovietic, cu o conducere sovietica, inapta de a gestiona.
A fost posibil ca in acest an sa invioram intrprinderile noastre, trecandu-le pe cele ineficiente prin procesul de faliment. Noi de 17 ani de independenta asteptam investitii. Tot asteptam sa vina bani in tara. In sfarsit au venit bani, insa au gasit o economie nepregatita. In anul 2007, fluxul financiar in economia noastra a fost atat de imens incat Banca Nationala a fost nevoita sa preia de pe piata, 200 mln dolari SUA pentru a stopa intarirera valutei nationale. De fapt, intarirea valutei natioanle cu un singur ban, provoaca pierderi exportatorilor de aproape 10 mln lei. Banii au venit in economia noastra, iar aceasta este incapabila sa-i asimileze. In consecinta, Banca Nationala a fost nevoita sa preia acesti bani, sa-i tina in conturile sale, ca ulterior sa plateasca peste 250 mln lei pentru asigurarea stabilitatii. Cetatenii nostri si-au capatat increderea in valuta noastra si au schimbat valuta straina in bani moldovensti si leii moldovensti i-au depus in banci. Doua lucruri pe care le-am visat ani de zile. Venirea banilor in economie in 2007 a insemnat o pedeapsa care ne va costa 250 de mln lei.
Credeti ca au invatat ceva autoritatile centrale de pe urma secetei. Vom putea avea totusi un sistem functional care sa ne permita sa depasim asemenea crize?
Aici putem vorbi de doua lucruri. Prejudiciile legate de seceta sunt supraevaluate. Scaderea de recolta a fost compensata de cresterea preturilor. Per total, agricultorii nostri nu vor avea pierderi. Partea proasta ca noi avem o agricultura subdezvoltata. Daca in mod normal, fluxul anual de resurse financiare ar trebui sa fie de 1,5-2 mlrd euro ca sa avem o agricultura normala, la noi acest lucru este de zeci de ori mai mic. Capitalizarea in agricultura este foarte redusa. In opinia mea, trebuie sa permitem strainilor sa cumpere teren agricol.Este suficient ca ei sa procure 3-5 la suta din terenul nostru ca pretul terenului sa creasca de vreo 10 ori.
Recent, Consiliul Municipal Chisinau a abrogat tariful de 540 de lei pentru caldura. In acelasi timp, Agentia Nationala pentru Reglementari in Energetica anunta ca in plina iarna am putea sa ne cofruntam cu o criza de proportii. Care ar fi solutiile?
Evident, ca revenirea la vechiul tarif de 233 de lei, cum este acum, nu este solutia cea mai buna. Da, ar trebui sa majoram tariful dar sa tinem cont de Termocom, principalul furnizor de caldura. Intreprinderea nu este reformata, ci este mai degraba un adevarat „monstru” care mananca resursele publice. Populatia din afara municipiului Chisinau trebuie sa procure gaz scump pentru a se incalzi iarna, sa procure energia electrica scumpa, in timp ce orasenii au energie termica ieftina. Pretul ridicat la Termocom este conditionat de ineficienta lui. Din pacate trebuie sa majoram tariful. De fapt, in 1997 autoritatile centrale urmau sa reformeze aceasta intreprindere dar pana la urma, s-a renuntat.
La ce sa ne asteptam in anul 2008?
Anul 2008 va fi marcat de cresteri in ramura energetica. Imediat, dupa Anul Nou ucrainenii ne vor majora tariful la energia electrica cu aproape 40 la suta. Asta ar insemna ca pe parcursul intregului an, in R.Moldova vom avea scumpiri. Initial, vom avea un salt de vreo 15 la suta, dupa care alte cateva majorari. Pretul gazului va creste cu vreo 10 la suta. Se va schimba politica tarifara la gaz. In consecinta, pretul energiei termice se va ridica.Vom avea energie termica mai scumpa, gaz mai scump si energie eliectrica, la fel mai scumpa.
In ceea ce priveste inflatia, speram ca in 2008, Banca Nationala va introduce cateva elemente noi – sper ca inflatia sa fie redusa. Am putea avea o inflatie sub 11 la suta.Cat tine de valuta monetar, Banca Nationala va devaloriza lent valuta nationala si vom avea un leu mai slab in acest an. Este un bine pentru economia noastra. // Reporter.MD