autor: Alexandru Gamanjii, Expert Grup
Inflaţia este unul dintre cele mai perverse dezechilibre macroeconomice actuale, fiind inamicul numărul unu al dezvoltării şi progresului economic. Guvernul şi Banca Naţională au prognozat pentru acest an o inflaţie de până la 10%, comparativ cu 14,1% în anul 2006, în timp ce FMI prognozează pentru acelaşi an o rată de 10,5%. După cum precizează Biroul Naţional de Statistică, în Republica Moldova în luna mai curent rata inflaţiei a constituit 0,9%, iar cumulativ în perioada ianuarie-mai inflaţia s-a apropiat de 4%. În acest context apare întrebarea: în ce măsură prognozele corespund situaţiei din sectorul real al economiei şi ce instrumente de politică economică sunt utilizate pentru menţinerea inflaţiei sub plafonul menţionat anterior?
Care este tendinţa puterii de cumpărare a leului?
Analizând rata inflaţiei în perioada ianuarie-mai 2007, şi extrapolând tendinţele pentru a doua jumătate a anului, este probabil ca prognozele Guvernului, BNM şi FMI să se adeverească.
Evolutia valutei Euro fata de Leul moldovenesc
În Republica Moldova inflaţia are mai degrabă un caracter sezonier, care se manifestă, cu precădere, în perioadele ianuarie-aprilie şi august-octombrie al fiecărui an. Acest fenomen este legat de dependenţa sporită a economiei autohtone de agricultură, de dominanţa crescîndă a importurilor, cît şi de pieţele de desfacere.
Totuşi, evoluţiile viitoare ale ratei inflaţiei vor depinde de tendinţele din lunile următoare: dacă va fi înregistrat fenomenul deflaţiei, atunci limita de 10% ar putea fi respectată. Dacă însă, din cauza condiţiilor climaterice extrem de nefavorabile nefavorabile inflaţia va continua să crească şi în perioada estivală (cum a fost de exemplu în 2004), atunci limita de 10% va fi depăşită.
De asemenea, până în prezent nu putem spune că există o corelaţie importantă între evoluţia agregatelor monetare şi cea a inflaţiei. Deci, inflaţia în Moldova nu are un caracter preponderent monetar, fiind generată în principal de factori nemonetari. Unii economişti numesc inflaţia din Moldova „inflaţie importată”.
În acelaşi timp este destul de straniu că în condiţiile diminuării producţiei industriale, în special la întreprinderile industriei vinicole (de ex., reducerea de 3 ori a exportului de vinuri în Belarus în primul trimestru al acestui an), şi respectiv, al numărului angajaţilor precum şi a încetinirii ritmurilor de creştere economică, rata inflaţiei rămîne moderată.
Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie raportul leu/dolar şi leu/euro menţinut la un nivel scăzut. Conform estimărilor noastre, cursul real de schimb ar trebui să constituie circa 16-17 lei pentru un dolar şi 22-23 lei pentru un euro. Rata de schimb valutar se stabileşte ca rezultat al interacţiunii cererii şi ofertei de valută străină. Pentru Republica Moldova oferta de valută provine din export, banii remişi de emigranţi, investiţiile străine şi asistenţa oficială externă. Cererea de valută o constituie cheltuielile pentru import. În linii mari, cursul leu/dolar trebuie să reflecte raportul dintre nivelul preţurilor din ţară şi exterior, respectându-se echilibrul dintre puterea de cumpărare internă şi externă a mijlocului de plată respectiv. Asupra parităţii puterii de cumpărare influenţează toate modificările preţurilor. Adică, inflaţia sau deflaţia trebuie să modifice cursul de schimb valutar.
Pe de altă parte, inflaţia este influenţată şi de intensificarea anticipărilor inflaţioniste în rândul populaţiei, ceea ce, pe termen scurt, conduce la sporirea consumului curent. Un factor major al acestor aşteptări ţine şi de seceta din acest an (prezentă şi în Bulgaria şi România), care deja a dus la afectarea serioasă a peste 22% din terenurile agricole, iar prognozele negative se înmulţesc. Ca urmare, recolta de cereale va fi mai scăzută decât în anul precedent cu circa 400 mii tone, ceea ce va duce inevitabil la creşterea preţurilor la grâu pe pieţele interne, regionale şi mondiale.
Un alt pericol în ceea ce priveşte creşterea preţurilor în a doua jumătate a anului vine şi dinspre piaţa resurselor energetice, o eventuală scumpire a petrolului urmând să provoace scumpirea mărfurilor şi serviciilor.
Evolutia Dolarului american fata de Leul moldovenesc
Cît priveşte preţurile la imobil, se manifestă o discrepanţă enormă între creşterea lor continuă, nivelul efectiv al calităţii vieţii şi evoluţia economiei reale. Constatăm că preţurile la imobil nu reflectă decât fluxul imens de remitenţe, subdezvoltarea pieţei financiare (adică lipsa modalităţilor de păstrare sigură şi rentabilă a economiilor populaţiei) şi neîncrederea în sistemul financiar existent. Astfel, preţurile cresc datorită (a) majorării fluxului de bani din străinătate, stimulând cererea investiţională de imobil („cumpărăm ca să nu pierdem banii”) şi (b) aşteptării că cererea se va menţine, fapt ce stimulează cererea speculativă de imobil („cumpărăm, fiindcă mâine va fi mai scump”).
Aici am mai putea adăuga şi expansiunea creditului de consum contractat de populaţie de la băncile comerciale, fiind generat de creşterea cererii de consum. În cea mai mare parte, producţia autohtonă nu poate acoperi sporirea cererii interne, iar aceasta este o presiune care duce, vrând-nevrând, la inflaţie mai mare şi deficite externe crescute.
De aceea, este total incorect când se afirmă că leul moldovenesc s-a apreciat în raport cu dolarul sau euro, fiindcă de fapt acesta este susţinut artificial de către BNM, creând astfel iluzia stabilităţii monedei naţionale.
Cum autorităţile luptă cu inflaţia…
În prezent, conform datelor oficiale, în circulaţie se află aproximativ 6 mlrd. lei (483 mil. dolari SUA) în numerar. Pentru menţinerea puterii de cumpărare a leului, conform articolul 4 al Legii RM cu privire la Banca Naţională a Moldovei, “obiectivul principal al Băncii Naţionale este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”. Să nu uităm însă că rate mici ale inflaţiei sunt specifice economiilor aflate în recesiune, stagnare, pe când creşterea economică rapidă mereu a fost însoţită de inflaţie accelerată. Astfel, menţinerea artificială a ratei inflaţiei conduce la frânarea dezvoltării economice.
Întărirea artificială a monedei naţionale şi blocarea tendinţelor de liberalizare a cursului de schimb au adus deficienţe importante economiei prin ieftinirea importurilor şi scumpirea exporturilor care au avut ca efect sporirea deficitului balanţei comerciale.
BNM dispune de importante rezerve valutare pe care le foloseşte atunci când doreşte să evite o depreciere sau apreciere accentuată a monedei naţionale. Astfel, datorită utilizării în continuare a instrumentelor de sterilizare a masei monetare ca mecanism de control al inflaţiei – procurarea excesului de valută de pe piaţa valutară interbancară, rezervele valutare ale băncii centrale au atins la 18 mai un nou prag istoric – 862 mil. dolari. Soldul zilnic al lichidităţii absorbite în perioada ianuarie-mai s-a situat aproape în permanenţă peste nivelul de 1 mlrd. lei. Aceasta este una din explicaţiile „puterii leului”.
Destul de rapidă este şi schimbarea aşteptărilor inflaţioniste ale populaţiei la politica monetară a BNM, în speţă la raportul leu/dolar şi leu/euro. Imediat ce leul se depreciază, observăm sporirea preţurilor la toate mărfurile şi serviciile – tendinţă practic ireversibilă. Prin politica monetară pe care o desfăşoară BNM nu poate opri reducerea continuă a puterii de cumpărare a leului, mai ales că, după cum am constat şi mai sus, mulţi din factorii inflaţionişti sunt în afara controlului BNM. Observăm că deja în primele 5 luni ale acestui an preţurile au crescut mereu (la servicii, mărfuri industriale şi alimentare, la locuinţe etc.), cu toate că raportul leu/dolar şi leu/euro rămâne practic acelaşi.
Altă măsură constă în menţinerea şi în continuare a unor dobânzi destul de înalte la creditele acordate în lei persoanelor fizice şi juridice – în medie 18,6% anual. Cu toate că volumul creditelor acordate de către băncile comerciale creşte constant, ratele dobânzilor constituie o frână în contractarea de credite. Astfel, este evitată creşterea, peste măsură, a inflaţiei datorită creditului. În acelaşi timp, întreprinderile mici şi mijlocii suferă de un deficit de resurse financiare pe termen lung pentru dezvoltare.
O măsură interesantă de luptă cu inflaţia a fost la începutul acestei luni propusă de premierul Tarlev – extinderea sistemului de achitare a salariilor prin carduri bancare la întreprinderile de stat. Premierul a insista asupra elaborării planului de măsuri pentru introducerea cardurilor pentru achitarea serviciilor şi în scopuri comerciale. Considerăm că această măsură nu poate influenţa rata inflaţiei. În primul rând, întreprinderile de stat au o pondere de 4-5% din total. În al doilea rând, reducerea volumului masei monetare din circulaţie ar putea avea loc doar în cazul înzestrării cu terminale bancare a tuturor întreprinderilor (private şi publice), organizaţiilor etc. – situaţie care ar permite achitarea de către populaţie a mărfurilor şi serviciilor fără numerar. În al treilea rând, chiar şi banii virtuali tot bani rămân, ei nefiind lipsiţi de o componentă inflaţionistă.
Având în vedere diminuarea presiunii fiscale, Guvernul şi BNM trebuie să se asigure că inflaţia, deficitul bugetar şi cel de cont curent vor fi ţinute sub control. În plus, trebuie să se ţină cont că aşteptările inflaţioniste ale populaţiei care reacţionează la modificările politicii monetare.
În concluzie…
Despre reducerea puterii de cumpărare a leului moldovenesc ne vorbeşte şi utilizarea pe larg a dolarului şi monedei unice europene. În viziunea populaţiei şi oamenilor de afaceri aceste monede sunt stabile şi măsoară mai exact cheltuielile şi rezultatele activităţii economice. De exemplu, preţurile la imobile, autoturisme, telefoane mobile, chiar şi tarifele la unele servicii sunt în euro şi dolari. Acelaşi lucru îl întâlnim frecvent şi la fixarea salariilor personalului de către companiile autohtone.
De aceea, pentru ca statul să-şi atingă obiectivele politicii antiinflaţioniste, este necesară coordonarea mai bună a politicilor economice: politica monetară, fiscală, valutară, salarială, protecţia concurenţei etc. De asemenea, trebuie să se ţină cont că aceleaşi rezultate pot fi obţinute prin folosirea uneia sau alteia dintre politicile mai sus enunţate. Adică, extinderea cererii globale se poate realiza prin scăderea ratelor dobânzilor (politică monetară), sau prin reducerea taxelor si impozitelor (politica fiscală). În alegerea instrumentelor şi măsurilor adecvate mai trebuie să se ţină cont şi de viteza de propagare şi de gradul de previzibilitate al diferitelor politici economice, opţiuni dictate uneori şi de interese politice.
În absenţa unei sincronizări adecvate, efectul fiecărei măsuri parţiale de politică economică tinde să scadă sau chiar să se transforme într-unul advers.
