Cea mai importantă companie petrolieră din Moldova – Lukoil, a dat luni, 4 iunie, în exploatare un terminal petrolier la Aeroportul internaţional Chişinău. La ceremonia de inaugurare, preşedintele companiei Lukoil, Vaghit Alekperov, a menţionat că acest eveniment a fost posibil „graţie conlucrării eficiente dintre autorităţile moldoveneşti şi companie, precum şi graţie politicii de atragere a investiţiilor promovate de conducerea ţării. În asemenea condiţii perspectiva colaborării noastre este foarte atrăgătoare”, a afirmat preşedintele companiei ruse.
În schimb, premierul Vasile Tarlev, prezent la eveniment, a remarcat importanţa deschiderii unui asemenea obiectiv, unde au fost create noi locuri de muncă, condiţii europene de activitate şi unde vor fi aprovizionate cu combustibil aeronavele ce vor veni în Moldova. „Terminalul va deveni cartea de vizită a companiei Lukoil în Moldova şi ţările din regiune, şi un exemplu de cooperare prodigioasă”, a concluzionat premierul.
Vaghit Alekperov a avut întâlniri şi cu preşedintele Vladimir Voronin, care i-a exprimat acestuia gratitudine pentru aportul considerabil adus la edificarea Complexului memorial „Eternitate” din Chişinău, precum şi la restaurarea Mănăstirii Căpriana. Conform unor surse, Lukoil a contribuit cu câteva milioane de lei la lucrările duse la complexului memorial „Eternitate”.
Cât despre terminalul de la aeroport, apoi Lukoil a investit circa 8 mil. USD, iar capacitatea de stocare este de 5 200 metri cubi, inclusiv cinci rezervoare RVS-200 destinate combustibililor reactivi şi un rezervoar RVS-1000 pentru benzină.
Terminalul este specializat în alimentarea aeronavelor cu combustibil, iar Lukoil este şi va fi singurul operator pe acest segment de piaţă. Acest lucru nu este deloc întâmplător, or în regiune nu se găseşte vre-un producător de asemenea combustibili, iar calitatea produselor este apreciată înalt. Potrivit Lukoil vânzarile la aeroport se ridică la aproximativ 1 500 tone de combustibil pe lună.
La ora actuală Lukoil este cel mai mare importator şi comerciant de produse petroliere din Moldova. Compania deţine 83 de benzinării şi 49 de staţii de alimentare cu gaze lichefiate. Compania a importat în primul trimestru al anului 2007 31,4 mii tone de motorină, 19 mii tone de benzină şi 1,7 mii tone de gaze lichefiate, ceea ce ia asigurat circa o treime din volumul importurilor de produse petroliere în Moldova. / Ion DRAGHIŞTEANU // ECO