Manta – satul lacului (VIDEO)

De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — În sudul Republicii Moldova, în raionul Cahul, e o aşezare rurală cu denumirea de Manta, aşezată pitoresc între lunca între lunca Prutului si o vale pe care localnicii o numesc Baraghina.

Primele menţiuni documentare care probează existenţa acestei aşezări, datează din secolul al XVII-lea. Unii cercetători însa identifica localitatea cu Gogimăneştii sau Maneştii din sec. al XV-lea. Maneştii figurează în hrisoavele din 13 iunie 1436 şi din 11 august 1479, fiind atestat apoi la 2 februarie 1503 cu denumirea Seliştea lui Manea. Prin acest act Ştefan cel Mare donează Mănăstirii Putna mai multe sate şi moşii pe stânga Prutului, în ţinutul Tigheciului, între care Boiştea, Seliştea lui Manea, Fărcenii pe Frumoasa ş.a.

Denumirea satului, se presupune, că ar proveni de la moşierul care a deţinut aceste pământuri pe nume Manta sau Mantu. Acest nume de familie este şi azi sporadic întâlnit prin această regiune.

Toată activitatea satului de pe timpuri era dictată de lacul Manta pe malul căruia se află localitatea. Este un lac de dimensiuni impunătoare, care este cel mai mare lac natural de pe teritoriul republicii. S-a format lacul în urma revărsării râului Prut, care şi-a format un spaţiu de relaxare în drumul său grăbit către mare.
Toţi locuitorii satului, de la mic la mare, sunt pescari. Prima îndeletnicire pe care o învaţă un băiat de la tatăl său în manta este pescuitul, ce aduce satisfacţie atât spirituală, cât şi fizică.

Lacul Manta este un paradis pentru vieţuitoarele iubitoare de apă, cum ar fi: cormoranul, barza albă, egreta, cocostârcul, stârcul, liştiţă, bâtlan, postârnacul, cocor, pelicanul, pescăruşul, lebede, enot, nutria, ţistarul, vulpe, pisica sălbatică, melci de apă, midii, broaşte ţestoase, mistreţul, căprioarele, nufărul alb, nufărul galben, nuca de apă şi alte specii de plante şi animale incluse în Cartea Roşie a Moldovei, care pot fi întâlnite aici.

Iubitorii de pescuit se pot aventura într-o călătorie până la lacul Manta unde se prinde şi astăzi destul de mult peşte. Iar cei ce nu prea iubesc acest gen de odihnă sunt invitaţi să facă o plimbare pe lacul Manta pentru a imortaliza în fotografii frumoasele peisaje ale Moldovei.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.