De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Vă propun pentru astăzi o excursie relaxantă în sânul naturii, printre vestigii istorice. Palatul Mogoşoaia este o destinaţie perfectă pentru un sfârşit de săptămână, care se vrea fără griji şi destins.
Palatul Mogoşoaia a fost construit între anii 1698-1702 de către domnitorul Tarii Româneşti din acea vreme, Constantin Brâncoveanu. Palatul Mogoşoaia a fost mai apoi renovat în anul 1920 de către romanciera şi poeta Martha Bibescu, în posesia căreia palatul ajunsese primit cadou de la soţul ei, Valentin George Bibescu.
Ceea ce ţine de numele acestui conac, conform unei legende, pământul pe care a fost construit palatul a aparţinut soţiei unui boier pe nume Mogoş.
Până a ajunge la palat privirea vizitatorului este furată de splendoarea parcului şi a lacului pe malul căruia este construit palatul. Dacă eşti un împătimit al spaţiilor mari, verzi şi spaţioase, atunci în parcul palatului de la Mogoşoaia vei găsi aceste spaţii din plin, unde te poţi plimba în linişte, juca un sport relaxant cu mingea sau pur şi simplu să admiri albastrul cerului, stând culcat pe o plapumă.
Ceea ce ţine de însăşi palatul, stilul construcţiei este stilul brâncovenesc sau stilul arhitectural românesc renascentist, prezentând o combinaţie de elemente otomane şi veneţiene. Predominantă în arhitectura palatului este cărămida, iar decoraţiunile sculptate în piatră sunt de inspiraţie orientală, dând un farmec aparte clădirii.
La ora actuală Palatul Mogoşoaia găzduieşte Muzeul de Artă Brâncovenească, muzeu de sinteză a artei şi culturii româneşti din cele 3 secole de devenire brâncovenească.
Palatul este constituit din două etaje cu mai multe încăperi care sunt denumite sugestiv în funcţie de conţinut, perioada sau ţara de specific – Sala Italiană, Sala Franceză, Sala Transilvană, Sala Turco-Persană, Sala Fanariotă, Sala Cancelariei Domneşti, Sala Ortodoxă, Sala Sfatului Domnesc, Sala Scoarţelor şi Sala Hărţilor.
Puteţi îmbina vizita la palatul Mogoşoaia cu o excursie rapidă prin Bucureşti, deoarece acesta se află la doar 15 km de capitale României.