Gustar – gustări, muzică şi meşteşuguri

De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — S-a încheiat şi cea de a doua ediţie a festivalului de muzică Gustar, organizat pe teritoriul Complexului turistic Orheiul Vechi. Două zile a ţinut veselia, ne-am fi dorit să ţină mai mult, dar cine ştie poate la anul…

Sute de turişti din republică şi de peste hotarul ţării au vizitat centrele meşteşugăreşti, amenajate pe colinele din faţa stâncilor străvechi.

Meşteşugurile prezentate au fost multe şi diverse. Am fost plăcut surprinsă de faptul că încă se mai poate vorbi de meşteşugărit popular şi perpetuarea acestor îndeletniciri. Meşterii populari prezenţi la festival au mărturisit faptul că meşteşugul şi meseria deţinută de ei va dăinui prin interesul tot mai sporit al tinerilor pentru acesta. Având ucenici cărora le descoperă tainele măiestriei, meşterii se prezintă optimişti atunci când vine vorba de transmiterea abilităţilor şi menţinerea vie a tradiţiilor noastre vechi.

Printre multitudinea de ateliere de meşteşuguri: de olărit, de ţesut covoare, de sculptat în lemn, de împletit în lozie, unul s-a remarcat în mod special, al domnului Andrei Tihon. Meşter popular, sculptor în lemn, cum se prezintă dumnealui şi membru al Uniunii meşterilor populari din Moldova, a stârnit interesul şi atras mulţimea de vizitatori prin prezentarea buciumelor confecţionate de Domnia Sa. Se pare că mai găsim meşteri – buciumaşi pe teritoriul Republicii Moldova şi anume în satul Nicolaeuca, r-nul Orhei. D-nul Andrei ne-a dezlegat misterul confecţionării acestor instrumente unice şi reprezentative pentru poporul nostru, spunându-ne că sunt confecţionate din lemn de tei şi că necesită multă răbdare confecţionarea buciumului.

Pe lângă bucatele savuroase, gătite de gospodine din satele Butuceni, Trebujeni, muzica etno folclorică şi peisajele impunătoare, buciumele d-lui Andrei au fost la mare căutare. Puţini au fost cei care nu au dorit a încerca cântatul la bucium.

Evadarea din oraşul plin de clădiri şi asfalt, la iarbă verde a fost primită cu entuziasm de toţi locuitorii capitalei, care s-au declarat mulţumiţi de nivelul de organizare a festivalului.

Ideea organizării unui astfel de festival este excelentă, prin faptul că atrage atenţia asupra lucrurilor cu adevărat importante şi reprezentative ale neamului nostru: tradiţiile, datinile, meşteşugurile şi muzica populară şi face să ne amintim încă o dată vorba poetului că „Veşnicia s-a născut la sat”.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.