Mii de credincioşi s-au adunat în împrejurimile Sfântului Mormânt, pe străduţele şi la porţile Oraşului vechi din Ierusalimul de Est, pentru a asista la tradiţionala ceremonie a ‘focului sacru’ a Paştelui ortodox, simbol al eternităţii, păcii şi reînnoirii, relatează AFP.
Tradiţia creştină leagă de Sfântul Mormânt, cel mai important loc de pelerinaj al creştinătăţii, ultimele episoade ale vieţii pământeşti a lui Iisus Hristos, respectiv crucificarea, înmormântarea şi învierea sa.
În ajunul duminicii de Paşte, ceremonia a fost deschisă printr-o defilare a câtorva zeci de creştini arabi care şi-au croit drum prin mulţime bătând în tambure şi cântând imnuri despre Hristos şi Fecioara Maria.
Patriarhul ortodox grec, Theophilos al II-lea, îmbrăcat într-o sutană neagră, şi-a făcut apoi intrarea solemnă în fruntea unei procesiuni de călugări şi de prelaţi.
După ce a înconjurat de trei ori mormântul lui Hristos, patriarhul a pătruns singur în locul sacru, de unde a ieşit cu lumânări aprinse, în strigătele de ‘Axios’ (‘Să fie vrednic’).
‘Focul sacru’ a trecut apoi din mână în mână. ‘Este un miracol. Acest foc coboară din cer direct în mormânt şi apoi lumânările sunt aprinse de patriarh’, a declarat unul dintre participanţii la procesiune.
Mulţimea a început apoi să aclame, clopotele din Oraşul vechi au început să răsune, iar ‘focul sacru’ s-a transmis din lumânare în lumânare, conform unei tradiţii care datează din secolul al IV-lea. ‘Focul sacru’ a fost apoi transportat în Grecia şi în ţările ortodoxe.
Sfântul Mormânt este îngrijit de şase biserici creştine, respectiv grecii ortodocşi, romano-catolici, armenii ortodocşi, copţii egipteni, ortodocşii sirieni şi cei etiopieni. Fiecare dintre aceste biserici are în grijă doar o parte din Sfântul lăcaş.
În trecut, ceremonia ‘focului sacru’ a fost de mai multe ori afectată de dispute între credincioşii din diverse comunităţi. În acest an calmul a prevalat, deşi au existat credincioşi care au leşinat după ce au aşteptat, răbdători, ore în şir, în mijilocul unei mulţimi compacte, notează AFP.