De Constantin Tănase
Partea 1 (19 oct. 2009)
Încă nu am întâlnit un moldovean care să recunoască faptul că, eufemistic vorbind, este incult. Moldoveanul se consideră deştept din născare şi e convins că nu mai are nevoie să piardă timpul cu cititul cărţilor. Spune-i unui asemenea moldovean că el mai are mult până a ieşi din întuneric şi ţi-l faci duşman pe viaţă. Am văzut oameni cu bani mulţi, dar care n-au intrat niciodată într-o librărie.
Ei ştiu unde-s cele mai luxoase restaurante, bowling-uri, cazinouri, dar întreabă-i adresa unei librării şi te vor privi ofensaţi, de parcă i-ai fi înjurat… Am mai văzut oameni săraci care într-adevăr n-au bani, dar care la Hramul oraşului aruncă suta de lei pentru o sută de grame şi câţiva mici foarte mici şi… dubioşi. Nici aceştia nu intră în librării. În general, moldovenii citesc puţin sau nu citesc deloc. E cu totul alta situaţia în România.
Acolo, deşi cartea e foarte scumpă, se cumpără. Se cumpără şi ziarele. (Vezi pag. 5) Am văzut nu o dată boschetari murdari citind ziare. Am văzut, în parcuri, tineri stând pe o bancă şi citind un ziar… La noi, un om cu un ziar în mână în stradă e o excepţie. La noi, doi tineri pe o bancă, ronţăie (şi scuipă) „răsărită”. Sau beau bere. Spuneţi-mi, când ultima dată aţi văzut în Chişinău, pe stradă sau în troleibuz, un tânăr sau o tânără cu o carte sau cu un ziar în mână?
I-am auzit pe mulţi spunând că la noi cartea e prea scumpă. Iar acum, în vremuri de criză, cum să-ţi permiţi un asemenea lux?.. O, această ipocrizie seculară a moldovenilor! Veşnica noastră „şmecherie” moldovenească de a ne face mai săraci decât suntem în realitate, de a ne plânge că suntem săraci şi nu avem bani. Îmi amintesc de un caz antologic. În 1996, am participat la o întâlnire a lui Mircea Snegur cu alegătorii.
O femeie, încălţată în ciupici de casă rupţi şi îmbrăcată prost, ţipa la preşedinte că moare de foame, că a ajuns să nu aibă cu ce se încălţa şi îmbrăca. Un bătrânel se uită la ea zâmbind şi-mi zise, râzând: ei, pe naiba, are gospodărie bună, vreo cincizeci de gâşte, cunună şi botează în fiecare an – aşa suntem noi, să nu cumva să ne creadă cineva bogaţi şi să ne deporteze, ca în ’49…
…Ei bine, ’49 a trecut demult, cei care s-au născut în ’49 au de-acum nepoţi mari, pericolul deportărilor a dispărut. Cred că altceva e la mijloc. Moldovenii nu citesc nu (numai) din cauza sărăciei. Am văzut ce nunţi şi ce cumătrii „zdrobesc” moldovenii săraci… Un străin (capitalist) nimerind la asemenea mese face ochi mari şi nu mai înţelege nimic. Mă gândesc că lipsa noastră de interes faţă de carte vine şi din faptul că statutul nostru social şi bunăstarea noastră nu au fost în funcţie de nivelul nostru de cultură. Secole la rând noi nu au fost puşi în situaţia să supravieţuim prin cultură, să devenim competitivi prin cultură. Mai mult pe lângă plug, pe lângă stână, am supravieţuit mai mult cu fluierul decât cu cartea, ca nişte boi, cu apă, paie şi bătaie…
După ’90 ne-am pomenit într-o epocă nouă, a capitalismului sălbatic, în care nu cunoştinţele, ci relaţiile şi pilele au contat, când unul cu două facultăţi murea de foame, iar altul cu patru clase era bizdnesmen şi se plimbă într-un jeep de 50 mii euro. Aceştia au fost modelele spirituale timp de două decenii; din păcate, pe aceştia continuă şi azi să-i propage revistele noastre de „vipuri”. Răsfoiţi aceste reviste şi o să vedeţi cu ce se mândresc şi cu se laudă „vipurile” Moldovei…
Partea 2 (20 Oct. 2009)
Nu am nimic cu „vipurile” – nici cu cele autentice, nici cu cele fabricate de reviste şi televiziuni. (Cu bani mulţi, mult tupeu şi lipsă de bun-simţ te faci „vip” peste noapte.) „Vipurile” fabricate mă deranjează pentru că devin modele de imitat pentru o parte de adolescenţi şi tineri.
Se întâmplă ceva grav când, pentru o adolescentă, model devine nu o tânără (profesoară, medic, inginer) care a reuşit ceva în viaţă prin carte, cultură, perseverenţă, ci „fotomodelele” – iepe tinere, cu buze siliconate, care se învârt semigoale pe ecran şi demonstrează cum se muşcă corect dintr-o banană… Chipul romantic al unei tinere cu cartea în mână nu mai este la modă, pentru că nu este comercial, nu face audienţă. Astfel, cartea rămâne a fi un atribut al „ciudaţilor” şi al… retardaţilor.
De situaţia creată e vinovat şi statul. De la ’90 încoace, statul a avut şi are alte priorităţi decât cartea, cultura, în general. Nu întâmplător cele mai mici bugete se alocă la cultură, iar în fruntea Ministerului Culturii sunt numiţi oameni fără cultură, care luptă împotriva culturii. Dacă aş avea nostalgia fostului regim sovietic, apoi aş avea-o după fostele „Luminiţe” săteşti, care deveniseră cu adevărat „focare de cultură”.
Ele au dispărut şi în locul lor au apărut barurile – ca şi în capitală, de altfel, oraşul buticurilor şi al chioşcurilor de ţigări. În cei opt ani de guvernare, comuniştii nu au redeschis nicio „Luminiţă”, ei şi-au concentrat atenţia spre biserici şi mănăstiri. Să mă ierte Dumnezeu pe mine, păcătosul, dar nici bisericile redeschise, nici preoţii nu au devenit focare de lumină şi cultură. Duminica, cea mai frecventată „instituţie sătească de cultură” nu e biserica, ci barul.
În situaţia creată, bineînţeles că e nevoie de intervenţia urgentă a statului. Statul trebuie să-şi definească priorităţile. Indiscutabil, statul trebuie să subvenţioneze cultura (când zic cultura, am în vedere şi cartea). Cartea pentru copii, înainte de toate. Această carte nu poate fi vândută la „preţuri comerciale”, „de piaţă”. Statul trebuie să găsească acel mecanism economic (financiar, fiscal) ce ar îndemna editurile să intre în sate cu cărţi ieftine.
Dar aceasta e puţin: statul trebuie să motiveze interesul faţă de cultură (carte) şi să promoveze la toate nivelurile oameni performanţi, cu multă carte. Un şef de stat (ministru, academician ş.a.) incult nu stimulează setea de cultură. …Din criză putem ieşi doar prin cultură. Prin acţiunea socială şi culturală demarată de Cotidianul TIMPUL, Editura LITERA şi Întreprinderea MOLDPRESA cu genericul „Fă-ţi biblioteca ta” dorim să aducem, la preţuri foarte mici, cartea în fiecare casă. Moldovenii trebuie să se întoarcă la carte – vom ieşi din toate crizele numai devenind competitivi acasă şi în Europa.
P. S. În predoslovia la Molitvenicul tipărit la Câmpulung în 1635, domnitorul Matei Basarab constată că în ţară „e foamete şi sete, nu însă de pâine şi apă, ci de vădită hrană şi adăpare sufletească”, adică de carte. Domnitorul cărturar explică pricina „împuţinării cărţilor” – „desele năvăliri şi împresurări ale diferitelor popoare” – şi propune şi soluţia: „unei astfel de foamete prea amare, să-i potolim truda. Şi am priceput, deci, că răul a venit din pricina sărăciei cărţilor […], iar prin înmulţirea acestora va dispare acel rău”. Eu nu mai am ce adăuga…
Partea 3 (21 oct. 2009)
Acţiunea iniţiată de Cotidianul TIMPUL şi Editura LITERA, cu concursul Întreprinderii MOLDPRESA, este una în premieră în R. Moldova. Suntem conştienţi că iniţiativa noastră e un act de… curaj. Mai mulţi sceptici mi-au şi spus că toţi împreună şi fiecare în parte ne-am asumat un risc. De ce? Fiindcă, zic ei, e un gest hazardat să lansezi un proiect cultural de promovare a cărţii într-o ţară bântuită de criză şi care, în plus, nu prea are tradiţia cultului cărţii.
Da, există un risc, numai nu cel de care vorbesc scepticii. Dacă această acţiune nu ia foc, se vor compromite nu TIMPUL, LITERA şi MOLDPRESA, ci moldovenii. În toate ţările unde au fost lansate (România, Italia, Spania), proiectele de acest gen au avut un mare succes. În România, de exemplu, ţară terorizată şi ea de criză, s-au vândut cărţi în tiraje fantastice. Românii n-au ratat şansa de a-şi face sau completa bibliotecile cu cărţi vândute, la preţuri mici, împreună cu ziarul preferat. Autorii proiectelor n-au făcut niciun secret din faptul că au apelat la un… „truc”: au folosit ca „momeală” o carte ieftină pentru a spori tirajul ziarelor.
„Trucul” a fost sesizat cu multă bunăvoinţă de unul dintre cei mai citiţi dintre moldoveni, scriitorul Emilian Galaicu-Păun – parabola Domniei sale din TIMPUL de ieri despre un peşte proaspăt sau gata pregătit… învelit în ziar. Îmi place să cred că acest „truc” va contribui la creşterea bruscă a numărului „pescarilor amatori” care nu vor aştepta peştele învelit în ziar, ci vor da năvală să-şi „arunce undiţele în librării”…
Acţiunea noastră este, înainte de toate, una socială, de binefacere. Deocamdată, la această etapă, interesul comercial (financiar) lipseşte cu desăvârşire: nici Cotidianul TIMPUL, nici Editura LITERA nu vor obţine vreun beneficiu. E vorba, aşadar, de o investiţie în viitorii cititori de carte din R. Moldova. Aceasta pe de o parte. Pe de alta, proiectul nostru nu „pune în dificultate” alte edituri şi ziare. Dimpotrivă, prin acest proiect vom stimula interesul faţă de un ziar bun, indiferent cum se numeşte, sau faţă de o carte bună, indiferent ce editură o publică.
Misiunea istorică a domnilor miniştri Leonid Bujor şi Boris Focşa
Pe cine contăm, cine-s virtualii beneficiari ai proiectului nostru? În primul rând, elevii, liceeni şi studenţii. Contăm enorm deci pe implicarea profesorilor de la şcoli, gimnazii, licee şi universităţi, pe care-i rugăm respectuos să le explice discipolilor importanţa şi utilitatea proiectului nostru. Este şi în interesul domniilor lor să-şi îndemne învăţăceii să treacă în fiecare vineri pe la chioşc şi să cumpere o carte bună la un preţ aproape simbolic.
Contăm şi pe concursul domnului ministru al Educaţiei, Leonid Bujor, şi al domnului ministru al Culturii, Boris Focşa, care credem că nu sunt împotriva proiectului nostru şi ne vor da o mână de ajutor în desfăşurarea acestei acţiuni sociale nobile. Contăm şi pe interesul Televiziunii publice, fiindcă acţiunea noastră nu e mai lipsită de importanţă decât „Caravela culturii” şi nici nu cerem bani de la Buget. Nu ar fi rău dacă o asemenea acţiune s-ar desfăşura sub înaltul patronaj al preşedintelui Ghimpu sau al premierului Filat, însă n-am cutezat să-i deranjăm, noi fiind oameni modeşti şi de bun-simţ…
