Ninsoarea noastră şi Curtea lor
De Grigore Vieru (Joi, 1 Ianuarie 2009, “Literatura şi arta”)
1. În plan profesional, 2008 a fost anul care mi-a adus cele mai numeroase bucurii. La editura din Iaşi Princeps Edit condusă de Daniel şi Filomena Corbu, în prestigioasa colecţie Ediţii critice, mi-a apărut un volum antologic de versuri, Taina care mă apără, axat şi pe multiple studii şi aprecieri critice, aparţinând unor mari personalităţi scriitoriceşti din România, R.Moldova şi din străinătate. Volumul s-a bucurat de un şir de lansări pe ambele maluri ale Prutului, iar la Festivalul Internaţional de poezie din Satu Mare m-am ales cu premiul Opera Omnia. În aceeaşi zi, Universitatea “Vasile Goldiş” din Arad mi-a conferit titlul Doctor Honoris Causa. Laudatio a fost rostit de prof. univ. Gheorghe Glodeanu. Discursuri au ţinut prozatorul Nicolae Breban, poeţii Daniel Corbu şi Gheorghe Vulturescu, scriitorul Alexandru Zotta, prorectorul, prof. univ. Gavril Ardelean.
În anul 2008 a prins rădăcini spectacolul Strigat-am către tine realizat cu multă dragoste şi inspiraţie şi într-un mod original către unul dintre cei mai importanţi poeţi basarabeni, Anatol Codru – spectacol în care s-au întâlnit două suferinţe: cea basarabeană şi cea transnistriană. Lucrarea a fost montată la Teatrul Poetic Mateevici. Rolul personajului liric l-a jucat cu multă însufleţire actorul Nicolae Darie. Acelaşi spectacol a ajuns la Teatrul din Brăila alături de înscenarea dramatică realizată de acelaşi scenarist şi regizor după versurile sale. De la Iaşi am primit încă o veste frumoasă: Teatrul pentru tineret şi copii Luceafărul pregăteşte în regia basarabeanului Ion Cibotaru, un spectacol după abecedarul subsemnatului, Albinuţa.
Congresul Spiritualităţii Româneşti care s-a desfăşurat sub preşedenţia lui Adrian Păunescu m-a omenit cu Trofeul acestui For, de aceeaşi onoare bucurându-se şi eminentul critic şi istoric literar Mihai Cimpoi. Iar Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni mi-a făcut o frumoasă lansare a volumului Taina care mă apără.
Postul de televiziune Favorit mi-a acordat un spaţiu de emisie de două ore – poezie, cântec, dialog – în cadrul popularei emisiuni Familia. Iar la TVR-1 Alex Ştefănescu care se află pe linia întâia a criticii româneşti contemporane mi-a prezentat recent poezia în cei mai aleşi termeni.
Am participat la mai multe emisiuni muzicale realizate de diverse posturi de televiziune şi de Radio România. Mi-a apărut la Chişinău un CD cu piese pe versurile mele Adevăr vă spun, interpretate de Vadim Gheorghelaş. Multe din aceste cântece se transmit aproape zilnic la Radio Iaşi. Am finisat al doilea CD intitulat Omule, auzi-ne. La Cluj-Napoca a apărut un album cu cântece pe versurile subsemnatului în interpretarea lui Fuego, album considerat de specialişti în muzică un eveniment artistic. Calificat de vrăjmaşii mei avid de slavă şi nemodest, iată că abia la bătrâneţe scot şi eu nişte CD-uri, deşi am trudit în cântec o viaţă. De reţinut că în ultimii vreo 20 de ani toţi amatorii ne-au “fericit” cu CD-uri de cea mai proastă calitate artistică. De reţinut, că nici în perioada celei mai crunte cenzuri nu s-a produs un asemenea dezmăţ în piaţa muzicală.
Recent, a ieşit de sub tipar un volum tradus ăn limba germană. Aceasta este a cincisprezecea carte apărută într-o limbă străină. Se pregătesc alte două culegeri – în SUA şi Italia.
După ce, în ultimii 20 de ani am refuzat mai multe şcoli şi grădiniţe, abia acum, la bătrâneţe, am acceptat ca o şcoală din Ciocana (Chişinău) şi Liceul din Băcioi să poarte numele meu.
Trebuie sî mărturisesc că am avut şi destule necazuri în anul care s-a scurs. Cu toate eforturile unor excepţionali medici din Chişinău şi Bucureşti, nu am reuşit să mă despart de o boală grea de inimă, consecinţă a două infarcte extinse, provocate de ziarul lui Iurie Roşca, Flux şi de cotidianul preşedintelui R.Moldova, Vladimir Voronin, Moldova suverană.
Amintim cititorilor că în urmă cu aproape patru ani Flux-ul mi-a adus cele mai grave acuzaţii: spionaj român, complicitate în plănuirea asasinării lui Roşca (?!) şi a unei lovituri de stat(?!). Cred că aţi observat uşor al cui este stilul: al domnului Roşca. Diversiunea politică, insinuarea, zvonul mincinos – acestea sunt armele sale care, slavă Domnului, azi nu mai funcţionează, iar alte arme nu are şi cred că nici domnul Voronin nu-l mai poate ajuta chiar dacă are serioase obligaţii faţă de preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat. Iată că acest comerţ politic între Iurie Roşca şi Vladimir Voronin s-a întors în cele din urmă împotriva lor. Şi unul şi altul vor trebui să răspundă în faţa electoratului pentru respectivul târg, după cum, mai devreme sau mai târziu, va trebui să răspundă şi Curtea Supremă de Justiţie pentru păcatele ei. Să concretizăm păcatele.
Reamintim cititorilor că în urma atacurilor barbare îndreptate împotriva noastră de către ziarul Puterii Moldova suverană, atacuri care au durat doi ani încheiaţi, Nicolae Dabija şi subsemnatul au acţionat în judecată respectiva publicaţie. Mărturisim că Judecătoria Centru şi-a făcut formal datoria, fixând Moldovei suverane şi autorului gravelor calomnii o amendă batjocoritoare pentru noi pe care eu personal am refuzat s-o ridic. Martor mi-e Dumnezeu, nu sunt lacom de bani. Am trăit până la bătrâneţe strângând cureaua, deşi cărţile mele, mai ales Albinuţa pe care am compus-o împreună cu pictorul Lică Sainciuc, editată în tiraje de sute de mii dee exemplare, a adus bani serioşi statului. Familia mea n-a făcut uriaşe averi despre care vorbeşte această târâtoare politică numită Mihai Conţiu, – feciorul meu trăieşte dintr-o muncă cinstită, închiriind nişte spaţii comerciale, ca asociat, măcinându-şi sănătatea în cluburi de noapte. El n-a privatizat fabrici, uzine, întreprinderi, şi asta o ştie foarte bine vagabondul politic Conţiu. O ştie bine şi SIS-ul moldovenesc, de unde ciupeşte informaţiile care-i convin mistificate…
Cităm câteva acuzaţii din lungul şir de clevetiri revărsate asupra mea şi a lui Nicolae Dabija, mai ales asupra lui, comentându-le pe scurt.
“…dumneavoastră (Nicolae Dabija şi subsemnatul – n.n.) sub pretextul luptei anticomuniste, luptaţi împotriva Europei (?!). Luptaţi împotriva propiului popor (?!). Din confortul palatelor dvs. criticaţi fără să admiteţi să fiţi criticaţi, dar nu catadicsiţi să mergeţi în mijlocul poporului pe care nu mai reuşiţi să-l prostiţi (?!) nici măcar la alegeri. De ce nu mergeţi prin şcolile din sate (?!), din Transnistria?”.
Adevărul, asta o ştie oricine, e cu totul altul. Viaţa întreagă am mers la sate, în şcolile şi grădiniţele noastre, necerând nici un bănuţ de la Biroul de propagare a literaturii al Uniunii Scriitorilor. Este adevărat că în Transnistria n-am fost în ultimii ani. S-o fi vizitat oare Conţiu? Nu cred. Pentru că nu-l aşteaptă nimeni – nici dincolo de Nistru, nici în Basarabia. Apoi, dacă l-au întors înapoi la Chişinău vameşii transnistrieni pe Preşedintele Republicii, cu mine ar sta oare de vorbă?! Şi atunci, mă întreb, de ce a rămas şi azi dl Voronin acelaşi general al Uniunii Sovietice?
“De ce nu editează oare Grigore Vieru pe cont propriu măcar un dicţionar pentru copii şi să-l dăruiască în şcoli pentru că uriaşa avere a familiei sale i-ar permite acest lucru. Sau poate familia sa nu agreează proromânismul sau este atât de zgârcită, încât îl trimite în România să-şi găsească sponsori pentru cărţile sale?”.
Iată în ce junglă politică trăim, dragi cititori. Vagabondul nu întreabă conducerea statului de ce nu editează un dicţionar pentru elevi, mă întreabă pe mine, care, la rândul meu, ar trebui s-o întreb de ce nu editează un manual de muzică la care am trudit împreună cu Ştefan Andronic aproape 30 de ani. Manualul a fost conceput la sugestia compozitoarei Iulia Ţibulschi, din partea căreia am primit multe sfaturi. Ne putem mândri pentru autenticitatea şi unicitatea lui. Manualul este axat pe exemplele muzicii tuturor marilor compozitori ai lumii la ale căror lucrări instrumentale am scris versuri. Afle “internaţionalistul” Conţiu că “naţionaliştii” şi “xenofobii” Vieru şi Ştefan Andronic au inclus în manualul respectiv un şir de compozitori ruşi: Ceaikovski, Skreabin, Şostakovici, Sviridov…
“Grigore Vieru a primit toate onorurile de la autorităţile fostei URSS pentru serviciile aduse Marii Patrii Sovietice”.
Am primit onorurile pe care le-a primit şi Ion Druţă, Maria Bieşu, Eugen Doga, Vladimir Curbet din RSS Moldovenească, Cingâz Aytmatov din Kârgâzstan, Rasul Gamzatov din Daghestan, Imants Ziedonis din Letonia şi încă atâţia alţii. Ai ceva împotriva lor, nesimţitule? Apoi, cel care a slujit cu adevărat “Marea Patrie Sovietică” am fost nu eu şi nici Nicolae Dabija, ci generalul de Miliţie al URSS, Vladimir Voronin, care a păzit cu sfinţenie această Patrie. Să nu ştii oare ce însemna un general al Uniunii Sovietice, dromoderule?!
Eu nu sunt supărat pe epoleţii dumitale, domnule preşedinte. Dacă nu mă batjocorea acest nenorocit, n-aş fi adus vorba de asta. Iată ce se întâmplă dacă ţi-ai ales nişte slugi politice care sunt nu numai veninoase, dar şi prostănace. Iată ce se întâmplă dacă îţi pleci urechea la vorba acestora, iar nu la cea a înţelepţilor. Iar minţile luminate iată ce spun: “Un conducător trebuie să ţină minte trei lucruri: mai întâi, că el conduce oameni, al doilea, că el conduce după legi şi al treilea, că nu conduce totdeauna” (Agathon).
“Grigore Vieru, ca şi Nicolae Dabija, nu este preocupat de disputa de idei, ci de polemica autoadulativă sau cea din care poate să-şi extragă autovictimizări inventate”.
Oare sunt aceste obraznice şi puturoase calomnii nişte idei pe marginea cărora poţi discuta?! Oare cele două infarcte, dar şi unul din nepoţii mei bătut fără nici o vină la poliţie cu ciocanul în cap, dar şi maşina militară cu patru ofiţeri grăniceri în ea care a izbit în plin mers la marginea Chişinăului în autoturismul cu care călătoream în zori spre Vaslui se pot numi autovictimizări inventate, puşlama nenorocită ce eşti?!
“Grigore Vieru nu reuşeşte să se ridice deasupra lucrurilor mărunte, ci se amestecă printre ele şi se demonetizează ca om”.
Ore Limba Română, Istoria Românilor, Credinţa strămoşilor noştri – valori supreme, care îmi sunt atât de dragi, pot fi numite “lucruri mărunte”? Nu oare tocmai pentru ele mă loviţi şi mă victimizaţi, potlogarule?!
“Grigore Vieru a păşit cu umilinţă (?!) pragul celor trei preşedinţi ai R. Moldova, iar preşedintele R. Moldova nu are motive să nu-i fie recunoscător, iar poetul ştie acest lucru la fel de bine cum îl ştim şi noi”.
Adevărul e că nu eu am păşit pragul celor trei preşedinţi, ci ei au păşit pragul vieţii mele. Sunt recunoscător primilor doi preşedinţi pentru faptul că au lăsat în pace în şcoli şi la facultăţi Limba Română, Istoria Românilor şi Mitropolia Basarabiei. Vrei să-l pup pe al treilea Preşedinte, pe domnul Voronin, care a declarat public că România este “ultimul imperiu din Europa” şi că steagul românesc este fascist? Vrei să-l pup pentru toate clevetirile din Flux şi Moldova suverană, că nu fără ştirea lui s-au publicat?! Sau, mă rog, fără teama că vor fi pedepsiţi
“Eu reprezint România”.
Unde şi când am rostit asta, fariseule?!
“Lui Grigore Vieru I se permit toate mârşăveniile.”
De ce-mi atribui mie toate mârşîveniile săvârşite de tine pe nefericitul nostru pământ, secătură?! Încearcă să convingi învăţătorimea din R. Moldova că truda mea de o viaţă este o mârşăvenie şi vedea-vei că vei fi stuchit între ochi.
În fine, aceeaşi Moldovă suverană, sub semnătura aceluiaşi individ care, conform afirmaţiilor sale, a venit să ne dea o mână de ajutor, publică o listă intitulată Teroriştii moldovenilor, listă în care eu ocup locul doi. Să-mi permită măscăriciul să-l întreb: cine sunt teroriştii moldovenilor – noi sau guvernanţii din cauza cărora moldovenii şi-au luat lumea în cap, împrăştiindu-se în cele patru vânturi ale lumii, părăsindu-şi pământul natal, casa, copiii?!
Ne oprim aici cu citatele şi comentariile. Aflu că, tot recent, aceeaşi Curte Supremă de Justiţie a acceptat Cererea de recurs a domnului Roşca în urma acţionării sale în judecată de către subsemnatul, scoţându-l basma curată, rămânând în pagubă… ““utovictimizatul” Grigore Vieru. Vom reveni cu altă ocazie asupra acelei decizii.
Să revenim însă la prima decizie pe care am primit-o prin poştă în 26 decembrie 2008. Vom cita numai finalul ei: “…Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că Nicolae Dabija şi Igor (?!) Vieru au depus cererea de recurs cu depăşirea termenului de 2 luni de la data primirii copiei deciziei redactate a instanţei de apel, completul Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul lui Nicolae Dabija şi a lui Igor (?!) Vieru inadmisibil.
În conformitate cu articolul 433 lit. b) art. 440 CPC, completul Colegiului Civil şi de contencios al Curţii Supreme de Justiţie decide recursul lui Nicolae Dabija şi a lui Igor (?!) Vieru se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă.
Preşedintele completului Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişcă-Doneva şi Iulia Compoi.”
Să-mi fie îngăduit să pun o întrebare justiţiei noastre: cu câte luni a depăşit termenul finalizării celuilalt proces penal, care a durat trei ani şi ceva?! Cui i se adresează această decizie: mie sau… pictorului Igor Vieru, care a decedat demult? Cine a compus această decizie? Şi au citit-o oare doamnele sau domnişoarele Iulia Sîrcu, Tamara Chişcă-Doneva şi Iulia Cimpoi?!
Iată cum arată, dragi cititori, stimabila noastră Curte în care se joacă Vladimir Voronin şi se zghihuie acest michiduţă numit Roşca. Iată cu ce lucruri inadmisibile trebuie să se ocupe un poet în statul nostru “independent” la vârsta de 74 de ani!
2. Pe fundalul prostiei şi dezbinărilor noastre şi al tradiţionalului hatâr moldovenesc lunecăm vertiginos spre gura unui deşert care ne va înghiţi definitiv.
Pe lângă cele două întrebări venind din partea unei publicaţii de cultură, parcă se cerea şi această întrebare: “Ce credeţi despre faptul că toţi cei cărora Preşedintele Republicii le-a propus postul vacant de ministru al Culturii au refuzat ispititorul fotoliu ministerial?” Eu aş răspunde astfel: Au refuzat pentru că nu sunt proşti. Cine şi-ar vârâ capul în laţul întins înainte de alegerile parlamentare?! Dacă domnul Voronin ţine cu adevărat la cultura noastră, respectiva funcţie trebuia propusă eminentului om de cultură Ion Ungureanu acum 8 ani. Astăzi e târziu. Pentru că nici Ungureanu nu este prost. Mai ales el. De fapt, nu i-a propus-o. Rolul de ministru îl va accepta fără să clipească din ochi numai un comunist, deoarece comuniştii nu au cultul şi cultura refuzului pentru posturi.
Ce noroc că preşedintele Uniunii Scriitorilor nu poate fi numit de domnul Voronin. Astfel, îl avem în fruntea noastră pe cel care merită această onoare: pe Mihai Cimpoi.
Am citit editorialul lui Nicolae Dabija din penultimul număr al Literaturii şi arta. Ce forţă, câtă clarviziune, ce capacitate de analiză politică în Nicolae Dabija! Şi câtă nedreptate din partea celora care şi-au mobilizat toate puterile pentru a-i îngrădi calea spre Parlamentul României! Şi câtă confuzie în clasa politică a României, care nu a ştiut să-l apere.
Şi totuşi, a nins frumos în ziua Crăciunului nostru. A căzut ninsoare curată din Ceruri, luminându-ne sufletul şi întărindu-ne credinţa în izbânta Dreptăţii noastre.
La mulţi ani, scumpi cititori!
