Peste 27 mii de moldoveni şi-au procurat poliţe de asigurare medicală obligatorie la preţ redus. Prima de asigurare medicală a fost stabilită de Guvern pentru anul 2008 la suma de 1893 dar în primele trei luni aceasta putea fi achiziţionată la jumătate de preţ, adică cu 946 lei.
Solicitat de BASA-press Gheorghe Rusu, directorul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) a comunicat că în anul curent s-au vândut de 2,5 ori mai multe poliţe de asigurare medicală decât în anul precedent. Potrivit datelor preliminare, pe întreg teritoriul Republicii Moldova în perioada 17 decembrie 2007-31 martie 2008, timp în care poliţele puteau fi procurate la preţ redus, s-au vândut peste 27 mii poliţe în valoare de peste 25 milioane lei. Aceasta reprezintă cu 12 milioane lei mai mult decât în perioada similară a anului 2007.
"Oamenii au deja încredere în sistemul de asigurare medicală obligatorie şi preferă să se asigure şi nu să achite costul integral al tratamentului. În anul curent mai multe persoane şi-au permis să cumpere poliţele de asigurare", a spus Rusu.
Potrivit sursei citate poliţele vor fi comercializate în continuare în toate oficiile poştale din ţară, numai că vor putea fi achiziţionate doar la preţul integral de 1893 lei.
Pot procura poliţe de asigurare medicală persoanele neangajate şi neasigurate din contul statului care au domiciliul în Moldova. Cetăţenii străini cu domiciliu permanent sau provizoriu în Moldova pot procura poliţa de asigurare medicală la prezentarea permisului de şedere. Persoanelor domiciliate în stânga Nistrului, poliţa de asigurare medicală li se va elibera la prezentarea paşaportului de uz intern (model 1974).
În anul curent procurarea poliţei este obligatorie pentru fondatorii de întreprinderi, deţinătorii de patente sau terenuri agricole şi pentru cei care dau în arendă spaţii locative sau de birou. Din bugetul de stat sunt asiguraţi pensionarii, invalizii, şomerii, elevii şi studenţii, femeile gravide şi mamele cu patru sau mai mulţi copii.
În 2008 pentru asigurările medicale, angajaţii achită trei la sută din salariu, iar alte trei la sută sunt achitate de patroni din fondul de salarizare. Potrivit datelor de la CNAM, 75 la sută dintre beneficiarii poliţelor asiguraţi de stat şi de patroni, în timp ce 25 la sută din populaţia Moldovei trebuie să-şi cumpere poliţe de asigurare medicală.
Asigurările medicale obligatorii au fost introduse în Republica Moldova la 1 ianuarie 2004. În 2007 poliţa de asigurare medicală a costat 1209 lei.