Tineri din Republica Moldova, inclusiv cei din regiunea transnistreană vor putea participa la procesul de luare a deciziilor în cadrul forului legislativ şi vor acumula cunoştinţe şi experienţe practice cu privire la activitatea parlamentară, în cadrul proiectului “Parlamentul Tinerilor” care a fost lansat, la Chişinău, la 25 februarie curent.
Proiectul este destinat tinerilor din R.Moldova, cu vârste cuprinse între 18–25 de ani şi va întruni un număr de 51 de participanţi. Aceştia se vor familiariza cu modul de constituire al Legislativului, funcţionarea organelor de lucru ale Parlamentului, modalitatea de iniţiere şi dezbatere a unei iniţiative legislative. Tinerii vor lucra în fracţiuni, comisii parlamentare şi în şedinţe în plen. Parlamentul va pune la dispoziţia participanţilor săli de lucru, inclusiv sala de şedinţe plenare a forului legiuitor.
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a declarat că scopul acestei acţiuni este consolidarea conceptului de colaborare dintre Parlament şi societatea civilă. "Acest proiect mizează pe un segment destul de important al societăţii. Tinerii din Moldova încă nu dispun de suficiente pârghii pentru a influenţa actul de luare a deciziilor. În acest sens, „Parlamentul Tinerilor” poate deveni un instrument eficient de participare a acestora la dirijarea afacerilor publice, deoarece tinerii de astăzi sunt liderii de mâine", a menţionat Lupu.
Spicherul a precizat că acesta este un proiect care va oferi modele de simulare, în condiţii reale de timp şi de spaţiu, a activităţii politice, a dezbaterilor parlamentare în diferite domenii. “Consider că etapa finală a acestui proiect va rezulta în mesaje şi semnale ale tinerilor către parlamentari şi întreaga clasă politică din Moldova în vederea edificării unei societăţi democratice în baza valorilor europene”, a precizat Lupu.
În context, Sergiu Bejenaru, preşedintele ONG-ului „Institutul Tineretului Guvernator”, a menţionat că acest proiect va oferi posibilitatea tinerilor de a face cunoştinţă cu practicile dezbaterilor parlamentare. “Tinerii îşi vor exprima ideile, problemele cu care se confruntă şi soluţiile acestora pentru a fi valorificate de către actualii deputaţi”, a spus Bejenaru.
Alex Grigorievs, directorul institutului "Naţional Democratic Institute", a menţionat că acest proiect este important pentru promovarea implicării active a tinerilor în viaţa politică şi educarea tinerilor lideri în spiritul participării active la gestionarea afacerilor publice.
Proiectul se va desfăşura în perioada 19–21 aprilie curent. Selectarea participanţilor va avea loc între 25 februarie–21 martie curent. Persoanele selectate vor beneficia de seminare introductive privind organizarea şi funcţionarea Parlamentului, sisteme şi doctrine politice şi vor asista la o şedinţă în plen a Parlamentului.
Tinerii care doresc să participe la acest proiect trebuie să expedieze un chestionar de înscriere completat la adresa [email protected]. Chestionarul de înscriere este accesibil la adresa www.parlament.md/parlamentultinerilor.
Fiecare candidat va trebui să propună trei subiecte pentru dezbateri în cadrul Parlamentului Tinerilor şi să argumenteze actualitatea lor. În baza subiectelor propuse, organizatorii vor elabora proiectul ordinii de zi a comisiilor şi a şedinţelor în plen ale Parlamentului Tinerilor.
În prima etapă a procedurii de selectare, dosarele candidaţilor vor fi apreciate de către o comisie de experţi. Cei care vor fi selectaţi în prima etapă vor fi invitaţi la un interviu.
Participanţii din afara Chişinăului vor fi asiguraţi cu cazare gratuită pe întreaga durată a proiectului. De asemenea, cheltuielile de transport vor fi rambursate la prezentarea biletului de călătorie. // BASA-Press