Alocatiunea facuta de Amb. John Todd Stewart* la prezentarea de carte la Uninunea Scriitorilor din Republica Moldova din 17 sept. 2007
Sarcina mea în cadrul acestei prezentări este de a comenta ediţia a doua a Dicţionarului Istoric al Moldovei din punct de vedere al cititorului American. Voi realiza această sarcină, după care voi face câteva reflecţii adiţionale ca prieten al Republicii Moldova, care a urmărit îndeaproape şi cu înţelegere toate evenimentele prin prisma funcţiei de Ambasador al Statelor Unite ale Americii din 1995 până în 1998.
De la bun început, permiteţi-mi să spun că Dicţionarul Istoric al Moldovei este o carte deosebit de utilă pentru orice străin vorbitor de engleză, care este interesat de Republica Moldova. Cartea are un format de abordare foarte asemănător altor dicţionare istorice Europene publicate de Editua Scarecrow Press. Un începător poate obţine o orientare rapidă începând cu Cronologia şi Introducerea, ca mai apoi să se 
aprofundeze în detalii, citind intrările dicţionarului. Citirea cărţii din scoarţă în scoarţă presupune efectuarea unor repetiţii, întrucât unele intrări conţin informaţii cuprinse şi în alte intrări. Totuşi, această repetare este benefică pentru acel cititor care doreşte să înveţe esenţa unui anumit subiect prin revenirea la capitolul respectiv. Sunt oferite şi referinţe încrucişate, care sunt destinate acelor persoane, care doresc sa afle mai multe detalii.
Am o deosebită plăcere să raportez că acest Dicţionar este foarte bine scris. În pofida faptului ca autorii nu sunt vorbitori nativi de engleză [Andrei Brezianu şi Vlad Spânu], echipa a creat o carte cu intrări clare, concise şi uneori elegant compuse, care cu siguranţă pot fi comparate cu cele mai bune scrieri istorice din Statele Unite.
O remarcă deosebită ţine de bibliografia detaliată, care este organizată pe subiecte şi conţine adnotaţii a diferitor experţi. Am fost impresionat de bogăţia materialului despre Moldova pe care autorii l-au găsit, majoritatea din care – mărturisesc – a fost necunoscută pentru mine.
Revenind la esenţa Dicţionarului, salut lipsa caracterului tendenţios. După cum ştiţi dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, mai bine decât mine, istoria Moldovei a fost – şi încă este – înţesată de controversă. Admiţând prejudecăţile mele personale, susţin că autorii au făcut un lucru excelent, controlându-şi-le pe ale lor. Mă îndoiesc că, Igor Smirnov va găsi interpretarea acestei cărţi pe placul său, dar după părerea mea, autorii au reuşit să facă o prezentare foarte reuşită a unor subiecte controversate. Nu voi avea nici o ezitare, ca pe viitor să recomand acest Dicţionar cititorilor americani, ca fiind unul ce conţine informaţii veridice şi practice a istoriei Moldovei până la ziua de azi.
Concluzionând cele de mai sus, pot spune că Dicţionarul Istoric al Moldovei este foarte util pentru orice vorbitor de engleză ce activează la Chişinău, atât ca prezentare despre ţară înainte de sosire, cât şi ca sursă de informaţie pe parcursul şederii în ţară a persoanei. Cât de mult mi-aşi fi dorit ca prima ediţie, publicată în anul 2000, să fi apărut înainte de venirea mea în Moldova. Luând în consideraţie că foarte mult material este sensibil în timp, sper că Editura Scarecrow Press să finanţeze în viitorul apropiat publicarea ediţiei a treia a Dicţionarului.
Acum permiteţi-mi să vă ofer câteva reflectări inspirate de acest Dicţionar, din punctul de vedere al unui prieten al Republicii Moldova.
Dicţionarul este scris, desigur, în limba engleză pentru un public străin. Citind acest dicţionar, mă întrebam dacă informaţia cuprinsă în intrările lui este cunoscută cetăţenilor Moldoveni cu studii medii, adică liceale. Profesorul Gordon Wright, un faimos istoric American, a zis, “Istoria unui popor nu este atât de importantă, dar ce crede poporul că este istoria sa – aceasta este de o mare importanţă.”
Ce cred cetăţenii Moldovei, de exemplu, despre relaţiile dintre ceea ce este acum Republica Moldova, pe deoparte, şi imperiul Otoman, Imperiul Rus, precum şi alte teritorii în care se vorbeşte limba română, pe de altă parte? Cetăţenii Moldoveni mai vârstnici, indiferent de etnie, au învăţat istoria în şcolile sovietice, dar la sigur, o parte din istorie a fost sorbită acasă atât de la părinţi cât şi de la bunei. Care sursă a fost mai importantă? Cum aceşti cetăţeni privesc trecutul? Care sunt diferenţele în această privinţă printre grupurile etnice?
După ce Moldova a devenit independentă, profesorii din ţară au prezentat elevilor o curiculă de istorie ce reprezintă un text, Istoria Românilor, care elucidează o viziune a istoriei Moldovei, pe care o înţeleg ca având corelaţii cu interpretările din acest Dicţionar. A fost această curiculă asimilată de către tinerii Moldoveni care au studiat-o? De exemplu, tinerii cetăţeni ai Moldovei privesc cu mândrie în trecut la membrii Sfatului Ţarii, care apar în intrările cărţii? Există vreo diferenţă de reacţie între cetăţenii Moldoveni de etnie Româna şi alţi cetăţeni Moldoveni? Dacă am fi mai direcţi, un student de origine Slavonă se va identifica cu o istorie axată pe poporul Român?
Un aspect al istoriei Moldovei care este puţin discutat în Dicţionar este perioada interbelică, 1918-1940, când Basarabia era parte a României. Marea excepţie pe care am găsit-o a fost un citat scris de un istoric Evreu-American, Nicolas M. Nagy-Talavera, care a scris despre “euforia” populaţiei de etnie Evreiască şi Ucraineană din anul 1940 “la plecarea administraţiei Române din această parte a ţării care a fost cea mai prost administrată [italic adăugat]…”. Care sunt actualele amintiri ale populaţiei din Republica Moldova despre România Mare? Diferă aceste amintiri în dependenţă de grupuri etnice? Cum afectează politica din prezent, atât la nivel naţional cât şi internaţional?
Conform Dicţionarului, naţiunea este definită ca “o comunitate de oameni care vorbesc aceeaşi limbă, trăiesc pe un teritoriu determinat, au tradiţii şi obiceiuri comune, şi au devenit suficient de conştienţi pentru a recunoaşte interesele similare şi necesitatea reciprocă pentru o conducere suverană unică.” Această intrare pune în discuţii factorii are au descalificat România şi Moldova ca o naţiune unică şi descrie “un fel de criză identitară” care încă afectează cetăţenii Republicii Moldova. Această criză este cauzată, după cum sugerează autorii, de “prelungirea Rusificării şi crearea intensă a unei naţiuni de tip sovietic,” şi, fiindcă criza există, Republica Moldova este nevoită să se confrunte cu această situaţie dacă ţara doreşte să prospere ca stat.
În pofida definiţiei de naţiune date de Dicţionar, sunt exemple astăzi de naţiuni care vorbesc două şi mai multe limbi, cum ar fi Belgia, Canada, Elveţia, ş.a. Aceste ţări, chiar şi cu problemele lor, în general satisfac criteriul de naţiuni.
Este oare posibil pentru Republica Moldova să devină o astfel de naţiune? Aceasta nu va fi posibil până când minoritatea grupurilor etnice nu vor stăpâni limba şi vor învăţa istoria grupului majoritar. În Moldova, desigur, grupul majoritar vorbeşte limba principală a grupurilor minoritare. Dar, în acelaşi timp, etnia majoritară nu poate să domine până la excludere cultura altor grupuri, care reprezintă aproximativ o treime din populaţie.
Pentru a dezvolta sensul de naţiune, trebuie să existe respect reciproc între etniile Moldovei, inclusiv o bună apreciere reciprocă la toate schimbările istoriei ţării. O provocare pentru Guvernul Republicii Moldova şi elita Moldovei este de a dezvolta un astfel de respect reciproc şi apreciere.
_________
John Todd Stewart a fost Ambasador al SUA in Republica Moldova in perioada 1995-1998 si este membrul Consiliului Director al Fundatiei Moldova de la Washington.
