Curtea de Apel Balti a decis: monumentul lui Lenin nu va fi reinstalat

Un Colegiu civil si de Contencios Administrativ al Curtii de Apel Balti a anulat autorizatia de construire, eliberata de primaria Balti catre comitetul local al PCRM, cu privire la „mutarea si instalarea monumentului lui Vladimir Lenin in centrul orasului Balti”. Prin aceasta hotarite a fost dat cistig de cauza unui grup format din sase consilieri municipali, care a sesizat instanta in legatura cu faptul ca primaria Balti a eliberat autorizatia respectiva cu mai multe incalcari ale legislatiei.

Instanta balteana a constatat ca autorizatia primariei a fost eliberata in lipsa unei hotariri de guvern, fapt ce a condus la sistarea lucrarilor de edificare a monumentului de catre Inspectia de stat in constructii „Nord” din Balti. Colegiul civil al Curtii de Apel a mai constatat ca, din toate actele necesare, comitetul local al PCRM a prezentat doar certificatul de urbanism si un proiect de postament al unui monument. Nu a fost depusa nici cererea de eliberare a acestui document. Potrivit DECA-press, primaria Balti este in drept sa atace hotarirea Curtii de Apel Balti la Curtea Suprema de Justitie in termen de 15 zile.

Amintim ca, la 31 iulie 2003, Consiliul municipal (CM) Balti a adoptat o decizie prin care legaliza reinstalarea monumentului lui Lenin, „depozitat” din 1992 in curtea Centrului militar zonal. Documentul a stirnit un val de proteste, iar un fost detinut politic a avertizat autoritatile ca isi va da foc in cazul care vor recurge la reinstalarea monumentului. Ulterior, decizia CM a fost atacata in instanta. // Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.