Primarii mai multor comune din suburbia Chisinaului cer conducerii Departamentului municipal educatie, tineret si sport sa permita organizarea studiilor liceale in comune, pentru a oferi elevilor posibilitatea sa-si faca studiile liceale in localitate, ca sa nu se deplaseze, zilnic, in oras.
in cadrul ultimei sedinte a primariei capitalei, primarii de Colonita, Bacioi, Bubuieci si Stauceni au informat ca problema organizarii studiilor liceale in comune se discuta de mai mult timp, dar ca solutionarea acesteia este tergiversata din diferite motive. Sute de elevi, care termina clasa a IX si vor sa-si continue studiile in licee, sunt nevoiti sa se deplaseze, zilnic, in oras, deoarece in comune nu sunt licee. Primarii considera ca in comune pot fi organizate studii liceale si ca nivelul procesului instructiv-educativ nu va fi mai jos decit in liceele din oras.
Potrivit sefului Departamentului municipal educatie, tineret si sport, Alexandru Roman, nu toate scolile din comune dispun de conditiile necesare pentru a fi reorganizate in licee (lipsa laboratoarelor de chimie, fizica, biologie etc.), inclusiv nu au cadre.
Primarul interimar al capitalei, Vasile Ursu, a dispus conducerii departamentului sa pregateasca, timp de doua saptamini, proiectul deciziei pentru organizarea studiilor liceale in comunele in care se doreste. // Flux