80 curți din capitală vor fi reparate în anul 2019. În bugetul municipal au fost prevăzuți cca 20 milioane lei

PE SCURT

în anul curent vor fi reparate 80 curți de bloc sau circa 400 de adrese din cele 5 sectoare ale capitalei. Pentru acest scop în bugetul municipal au fost prevăzuți cca 20 milioane de lei.

Reabilitarea curților de bloc presupune reparații curente pe o suprafață de cca 60 mii metri pătrați și va consta în lucrări de frezare, plombare și asfaltare a căilor de acces către curți.

De asemenea, intervențiile prevăd asfaltarea trotuarelor, înlocuirea bordurilor și ridicarea/aducerea la nivel a capacelor de fontă de la fântânile de vizitare. La necesitate se va face reparație integrală.

PE LUNG

Programul de reparație a curților de bloc 2019 a fost discutat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

Potrivit lui Octavian Lungu, șef interimar al Direcției generale transport public și căi de comunicație, lucrările prioritare din Programul de reparație a curților de blocuri au fost stabilite în baza propunerilor înaintate de preturile de sector, dar poate fi modificat la necesitate.

În context, primarul interimar a solicitat ca listele cu adresele curților de bloc ce urmează a fi reparate, să fie făcute publice imediat după ce vor fi semnate contractele cu agenții economici. Iar pretorii de sector să poarte responsabilitate pentru executarea lucrărilor și să semneze pe lista pentru fiecare sector.

„Vom monitoriza calitatea lucrărilor, împreună cu oamenii. Rog cetățenii să ne informeze despre cazuri cu lucrări necalitative. Mai ales că adresele au fost propuse de chișinăuieni, în baza petițiilor care au venit la preturi pe parcursul anilor”, a specificat Ruslan Codreanu.

În anul 2019, lucrările de reparație a curților de bloc vor fi executate de către agenți economici privați, selectați în bază de licitație. Concursul în acest scop va fi organizat de către Î.M. Regia „Exdrupo”. Perioada de desfășurare a lucrărilor este preconizată pentru 5 luni.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.