6 din 8 regiuni din România – cele mai sărace 20 regiuni din UE

Şase din cele opt regiuni de dezvoltare ale României figurează printre cele mai sărace 20 de regiuni din Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte Produsul Intern Brut/locuitor la paritatea puterii de cumpărare standard.

Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică /INS/, în acest clasament figurează regiuni din Bulgaria, România, Polonia şi Ungaria, iar regiunea Nord-Est a României are un PIB/locuitor PPS de 27% din media UE-27, fiind cea mai săracă regiune din UE cu excepţia unei regiuni din Bulgaria, cu un PIB/locuitor PPS de 26% din media europeană, .

În acest clasament negativ mai figurează regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud-Muntenia, Nord-Vest şi Centru. Numai două regiuni din România nu se află în acest clasament negativ – Bucureşti-Ilfov şi Vest.

În topul celor mai bogate regiuni din UE, în termeni de PIB/locuitor PPS, figurează regiuni din Marea Britanie, Luxemburg, Belgia, Germania, Suedia, Austria, Slovacia, Cehia, Franţa, Olanda, Danemarca şi Finlanda.

România are un PIB/locuitor PPS reprezentând 42% din media UE-27.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare