5 membri ai unui grup infracțional, reținuți pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Cum acționau

Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi despre desfășurarea unei operațiuni comune cu angajații Direcției Operațiuni Speciale, în cadrul căreia au fost efectuate 20 percheziții și reținute 5 persoane, într-o cauză penală privind spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Procurorii anticorupție au inițiat documentarea unei grupări transnaționale, constituită din cetățeni ai Republicii Moldova, Ucraina şi Israel, care au constituit pe teritoriul Republicii Moldova o rețea de oficii, care exercitau fictiv funcțiile de reprezentanți și pseudo-manageri ai unor companii de brokeri, care activează pe piața Forex.

Angajaţii companiilor, în număr de circa 150 persoane, activau din numele unei firme de transport cipriote, însă activitatea lor reală presupunea convingerea persoanelor din fostele țări CSI să investească bani prin intermediul platformei de tranzacționare FOREX, din numele căreia însă, nu erau împuterniciți să acţioneze.

Pentru serviciile presate, conducătorii rețelei beneficiau de un procent fix din banii investiți de clienți, iar pentru a deghiza natura şi originea banilor, membrii grupului infracțional îi transportau în formă de cash din Ucraina sau îi transferau pe diverse carduri bancare, iar ulterior îi extrăgeau din bancomatele din Republica Moldova.

Procurorii și ofițerii au mai constatat că angajații companiilor activau neoficial, unii aveau contracte de muncă fictive semnate cu societatea cipriotă, iar salariile se achitau în plicuri sau pe carduri bancare emise de instituții financiare străine, prejudiciind în acest sens bugetul de stat, prin eschivarea de la plata impozitului salarial, mărimea căruia urmează a fi stabilită.

Prin urmare, în urma descinderilor în oficiile pseudo-managerilor companiilor de brokeri, domiciliile şi automobilele acestora, au fost ridicate mijloace bănești în valută, în valoare de aprox. 500.000 lei, carduri bancare, dispozitive electronice de păstrare a informațiilor, rechizite bancare ale companiilor nerezidente, contracte, precum şi diverse înscrisuri de ciornă relevante pentru cauza penală.

Cinci membri ai grupului infracțional au fost reținuți.

Unul din ei a fost reţinut acum 2 săptămâni şi plasat în arest preventiv, iar ceilalți 4 membri ai grupului au fost reținuți ieri pentru de 72 ore, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari,. Aceștia riscă închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 650.000 de lei la 800.000 de lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.