Connect with us
"
"

Social

4 ani de la Colectiv. Ce s-a schimbat și ce a învățat Moldova din asta

Publicat

pe

PE SCURT

Pe 30 octombrie 2015 a avut loc tragedia de la Colectiv care a luat viața a 65 de oameni. Aproximativ 150 de persoane au fost spitalizate. După tragedie, autoritățile din Republica Moldova au făcut controale în toate cluburile din țară. Dar, lecția de la Colectiv s-a rezumat doar la asta, fără a face modificări la nivel legislativ. Mai mult, peste jumătate de an de la Colectiv, are loc deflagrația dintr-un local din centrul Chișinăului care ia viețile unor oameni. Și aici autoritățile s-au rezumat la controale și amenzi, fără a face modificări de legislație.

PE LUNG

Tragedia a generat demisii la nivel înalt, rețineri și trimiteri în judecată. De asemenea, s-a modificat legislația, iar la 21 ianuarie 2018, la aproape 3 ani a intrat în vigoare Legea nr.28/2018 pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

4 din cei 5 membri ai trupei „Goodbye to Gravity” care-și lansau un nou album în acea seară, au murit

Mediafax scrie că, conform acestei legi, patronii obiectivelor publice, a restaurantelor și cluburilor fără autorizație de securitate la incendiu au obligația să realizeze și să amplaseze panouri de înștiințare în dreptul intrărilor în spațiile respective, cu următorul conținut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roșie, pe fundal alb: „Acest spațiu funcționează fără autorizație de securitate la incendiu”.

între 18-45 ani aveau cele 65 de persoane decedate după incendiul din Colectiv

30 de milioane de euro au cerut, în total, sub formă de despăgubiri, rudele decedaților și răniții

Ce a învățat Moldova din asta?

După această tragedie, autoritățile din Republica Moldova a acordat Bucureștiului peste 550 kg de produse sanguine ca ajutor. Ulterior, au fost verificate aproape 100 de cluburi din Republica Moldova. Autoritățile au identificat nereguli și mai mulți proprietari de cluburi au fost citați în instanță, pentru că au admis încălcarea normelor de pază contra incendiilor. Atunci s-a depistat în cluburile moldovenești blocarea căilor de evacuare, absența stingătoarelor, materiale inflamabile pe pereți și tavan, defecțiuni electrice și altele.

Peste jumătate de an de la tragedia de la Colectiv, în Republica Moldova are loc o deflagrație în localul „La Soacra” din Piața Centrală în care au murit 3 persoane și 13 persoane au fost rănite. Trei persoane au fost reținute în acest dosar. Totuși, nu aceste două tragedii în localuri de agrement, nu a învățat Republica Moldova nimic, întrucât după deflagrație, s-au făcut controale, iar la nivel legislativ nu s-a schimbat nimic.

Justiție

Dosarul Colectiv / 13 oameni ar putea face închisoare

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Tribunalul București a pronunțat luni sentința în dosarul Colectiv. Conform deciziei judecătorești, 13 persoane, printre care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, au fost condamnate la ani grei de închisoare, iar alte trei persoane vor face muncă în folosul comunității fie vor plăti amenzi considerabile.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

PE LUNG

La peste 4 ani de la tragedia de la Colectiv, care a luat viața a 65 de oameni și aproximativ 150 de persoane au fost spitalizate, a generat demisii la nivel înalt, rețineri și trimiteri în judecată. De asemenea, s-a modificat legislația, iar la 21 ianuarie 2018, la aproape 3 ani a intrat în vigoare Legea nr.28/2018 pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Astăzi, însă, Tribunalul de la București a luat o decizie, deși cu drept de apel.

Astfel, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru club.

Cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, au primit câte 11 ani și 8 luni închisoare, pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Daniela Niță, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists, a fost condamnată la 12 ani și 8 luni de închisoare cu executare. În același dosar, pirotehniștii Viorel Zaharia și Marian Moise au primit 9 ani și 8 luni de închisoare, respectiv 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Citește și „4 ani de la Colectiv. Ce s-a schimbat și ce a învățat Moldova din asta”

George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI, au fost condamnați la câte 9 ani și 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu (șefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie) a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminița Ganea (consilieră superioară) – 7 ani, Ramona Sandra Moțoc (referentă superioară) – 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moțoc, instanța a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunității.

SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, au fost condamnate la 470 zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 de lei amendă pe zi. De la SC Colectiv Club SRL a mai fost confiscată și suma de 62.298 lei.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Citește mai departe

Social

Incendiu într-un hotel din capitală. Două persoane, transportate la spital

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Un incendiu a izbucnit în acestă dimineaţă într-o camera din hotelul „JAZZ” din Chişinău. La faţa locului au fost îndreptate patru autospeciale de intervenţie.

Focul a afectat bunuri materiale dintr-o camera de la etajul şase, iar două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

PE LUNG

Potrivit IGSU, pompierii au fost solicitaţi să intervină la lichidarea incendiului izbucnit pe strada Vlaicu Pârcălab la ora 07:29.

Ajunşi la fața locului, pompierii au stabilit că arderea s-a produs într-o camera din hotelul „JAZZ”. Salvatorii au reuşit localizarea incendiului la ora 07:39.

În urma incendiului, un bărbat s-a ales cu arsuri de gradul I pe mâini şi faţă, iar o femeie s-a intoxicat. Persoanele au fost internate la spital pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

Citește mai departe

Social

Locomotiva trenului Bălți-Ungheni a luat foc. Pasagerii au reușit să părăsească vagoanele

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Trenul de pasageri Bălți-Ungheni a luat foc în apropierea localității Sărata Veche, raionul Fălești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în seara zilei de joi, la ora 18:23.

La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs în locomotiva din spate a trenului.

PE LUNG

Conform IGSU, trenul era compus din două locomotive și trei vagoane în care se aflau 33 de pasageri. Aceștia au reușit de unii singuri să părăsească vagoanele în timp scurt după izbucnirea incendiului.

Pompierii au reușit să localizeze arderea în cel mai scurt timp astfel evitând răspândirea focului. În urma incendiului, a fost afectată secțiunea motorului a locomotivei. Pasagerii trenului nu au avut de suferit.

Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.

Reamintim că acum două luni, trenul de pasageri Ungheni- Bălți a luat foc, în apropierea de localitatea Scumpia, raionul Fălești. Focul a distrus atunci 80% din locomotivă. Și atunci, oamenii au reușit să părăsească vagoanele la scurt timp după producerea incendiului.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Politică10 ore în urmă

Salarii mai mari pentru medici și modificări în Constituție. Cu ce s-a ocupat astăzi Guvernul

PE SCURT Salariile medicilor se vor majora cu 10%, bibliotecile publice vor presta pe lângă serviciile gratuite și servicii contra...

Ecologie10 ore în urmă

Reutilizarea lucrurilor aruncate – afacerea care prosperă

PE SCURT În Republica Moldova, ca în țările din întreaga lume, oamenii au în garderobă mai multe haine pe care...

Politică13 ore în urmă

Pe limba partidelor. Legea Magnitsky, Alexandru Rjavitin și Procuratura Generală

PE SCURT Trei formațiuni politice din Parlament au susținut săptămâna curentă, conferințe de presă, în cadrul cărora au făcut declarații...

SocialO zi în urmă

Fotograful care și-a tratat depresia prin cultivarea arborilor

PE SCURT A fost printre cele mai rupte și necunoscute locuri ale planetei. A mers sute de km pe jos...

SocialO zi în urmă

Moldova.org lansează filmul documentar despre moștenirea transmisă din tată în fiu – ciobănia

PE SCURT Moldova.org lansează filmul documentar despre ciobănie, meserie tradițională, atât în Georgia cât și în Republica Moldova, dar pe...

Politică2 zile în urmă

Despre Aeroportul Chișinău, criminalitate, Plahotniuc și „tușoncă”. Ce a declarat Igor Dodon după CSS

PE SCURT Statul vrea să rezilieze contractul privind concesionarea Aeroportului Chișinău și examinează trei posibilități în acest sens. Dacă noul...

Economie2 zile în urmă

Ce este inflația și de ce trebuie s-o înțelegem?

PE SCURT „Inflația este la fel de violentă precum un tâlhar, la fel de înspăimântătoare precum un hoț armat și...

Advertisement

Politică

Politică6 zile în urmă

Vacanțele de lux ale familiei Dodon în ultimul deceniu: Maldive, Seychelles, Dubai 

PE SCURT Politicianul Igor Dodon, conturile căruia, în ultimii 15 ani, au fost alimentate, oficial, doar din bugetul de stat,...

Politică7 zile în urmă

[SONDAJ] Câte partide ar ajunge în Parlament la anticipate și cu cine s-ar confrunta Dodon la prezidențiale

PE SCURT Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede doar trei formațiuni politice, iar...

Externe7 zile în urmă

Who is Mihail Mișustin? Noul premier rus, omul care joacă hochei „cu cine trebuie”

PE SCURT Președintele rus Vladimir Putin a lansat pe 15 ianuarie mai multe inițiative de modificare a Constituției. Imediat după...

PoliticăO săptămână în urmă

Sinteza ședinței de Guvern: Centrul de Implementare a Reformelor dizolvat, vămuirea electronică și controlul vamal – modificate

PE SCURT  Membrii Cabinetului de Miniștri s-au reunit în această după amiază în ședință, unde au aprobat un șir de...

PoliticăO săptămână în urmă

Dodon îndeamnă MAI, Guvernul și Primăria Chișinău să se curețe de „duhuri rele”. Iată 8 lăcașe pe care i le recomandăm în schimb

PE SCURT După ce Consiliul pentru egalitate a constatat că crucifixul instigă la discriminare, Dodon a recomandat ministrului de Interne,...

JustițieO săptămână în urmă

SINTEZĂ / Vlad Plahotniuc și familia acestuia sunt interziși în SUA. Cine mai este inclus în listă

PE SCURT Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc are interdicția de a intra pe teritoriul SUA. Acesta...

Politică2 săptămâni în urmă

Infografic / Recordurile raioanelor din Republica Moldova

PE SCURT Un studiu realizat de BNS, pentru anii 2014-2018, configurează topul raioanelor conform diferitor criterii social-economici. Cifrele prezentate de...

Advertisement

Opinii

ianuarie 2020
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031