De Valentina Baciu
Peste trei săptămâni se împlinesc 20 de ani de la decretarea limbii române ca limbă de stat în R. Moldova şi reintroducerea alfabetului latin. Catalogată de istorici ca simbol al independenţei, lupta pentru limbă, dar mai ales acea zi istorică de 31 august 1989 înseamnă astăzi pentru mulţi dintre conaţionalii noştri doar o simplă denumire de stradă.
După o scurtă perioadă romantică, a anilor Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău, problema limbii române a ajuns să fie discutată în cerc restrâns doar în mediul ştiinţific şi cel intelectual, în timp ce în spitale, farmacii, magazine şi chiar în administraţia publică centrală se vorbeşte în continuare în limba rusă, contrar prevederilor legale adoptate în august 1989. Deşi este încă în vigoare „Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti”, niciunul dintre funcţionarii publici care încalcă această lege nu a fost tras la răspundere. Mai mult, după 2001, comuniştii au pus tunurile pe limba română, înlocuind şi glotonimul „limba română” cu cel de „limbă moldovenească”. În loc să ne dezvoltăm şi să ne cultivăm limba, inscripţiile de pe străzi sunt pline de greşeli, iar autorităţile responsabile de respectarea legii sunt nefuncţionale.
Amintim că, la 27 august 1989, circa 700 mii de participanţi la Marea Adunare Naţională s-au pronunţat pentru decretarea limbii române ca limbă de stat, iar acest moment este consemnat în istoria noastră ca apogeul Mişcării de eliberare naţională. La 31 august, sub presiunea cetăţenilor, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a adoptat „Legea cu privire la statutul limbii de stat a RSSM” şi „Legea cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină”. La 1 septembrie, legislativul de atunci a adoptat „Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti”, care recunoaşte „identitatea moldo-română a limbii” vorbite între Prut şi Nistru.
Potrivit datelor recensământului din 2004, 59,99% din populaţia RM au declarat că limba lor maternă este „moldoveneasca”, 16,5% – limba română, 11,25% – limba rusă, 5,5% – limba ucraineană.
