Un seism puternic cu magnitudinea de 5,7 pe scara Richter a fost inregistrat sambata in sud-vestul Chinei, in zona de frontiera dintre provinciile Yunnan si Sichuan. 28 de oameni au murit si 350 au fost raniti.
O replica cu magnitudinea de 5,6 a avut loc astazi in aceeasi regiune. Autoritatile au anuntat ca seismul de sambata s-a soldat cu avarierea a 100 mii de locuinte si ca 440 mii de oameni au ramas pe drumuri.
Echipele de interventie actioneaza cu dificultate din cauza ploii torentiale din regiune. Epicentrul primului seism a fost localizat la 30 de kilometri de localitatea Panzhihua, la o adancime de 10 kilometri.
Pe 12 mai, cateva regiuni din provincia Sichuan au fost devastate de un puternic cutremur. Peste 70 mii de oameni au murit atunci si peste 10 milioane au ramas fara locuinte. Autoritatile desfasoara un amplu program de reconstructie a zonelor afectate. //REPORTER.MD