22 tone de măcieș urmau să ajungă ilegal în Federația Rusă

Un moldovean care intenționa să părăsească hotarele țării cu marfă fără acte a ajuns pe mâna poliției. Acesta a fost prins că transporta ilegal 22 tone de măcieș pe care, potrivit declarațiilor, urma să le ducă în Federația Rusă.

Pe 12 martie, bărbatul a fost oprit la ieșirea din satul Pitușca, raionul Călărași, la volanul unui autocamion de model „MAN” cu semiremorcă, care transporta 22 de tone de măcieș uscat. Bărbatul, de 54 de ani, din Criuleni, nu avea niciun act de proveniență a mărfii transportate, motivând că el are rolul de șofer, iar actele se află la șeful său.

Din spusele lui, autocamionul a fost încărcat în satul Pitușca, raionul Călărași și se îndrepta spre Chișinău, de unde urma să ajungă în Federația Rusă. Inspectoratul de Poliție din Călărași investighează cazul, pentru a identifica persoanele implicate, proveniența mărfii pecum și destinația acesteia.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare