21 de persoane care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 vor primi indemnizaţii din partea Guvernului.
4 persoane vor primi ajutoare unice în valoare de 7 mii de lei, iar celorlalte persoane li se vor acorda între 3-5 mii lei, în funcție de traumele și leziunile suferite.
O decizie în acest sens a fost aprobată ieri seara la şedinţa Executivului. Mijloacele financiare sunt alocate pentru recuperarea prejudiciului cauzat persoanelor care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.
Potrivit deciziei, pentru acordarea indemnizaţiilor unice, din fondul de rezervă al Guvernului, a fost alocată suma de 88 mii lei. În ultimii trei ani, de indemnizații au beneficiat peste 200 de persoane.