Parlamentul a adoptat Declarația privind susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova Parlamentul a adoptat astăzi Declarația privind susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, cu majoritatea voturilor deputaților prezenți în sală.
În ultima lună de toamnă, la Rudi/ FOTO După aproape un deceniu de la prima „cucerire”, mânat de dor am revenit, în această toamnă, la Rudi, Soroca. Trebuie să ai timp, dar foarte mult timp la dispoziţie pentru a descoperi toate frumuseţile locului. Sunt multe şi încântătoare, pline de istorie, dar şi de mister.
Leancă este convins că relațiile comerciale cu China se vor amplifica Premierul Iurie Leancă a declarat că relaţiile politice dintre Republica Moldova și China, care se confruntă cu aceeaşi problemă a separatismului, sunt foarte bune, dar că mai există un potenţial care poate fi fructificat în privinţa relaţiilor comerciale.
Iurie Leancă se va întâlni în această seară cu Traian Băsescu Premierul Iurie Leancă pleacă în seara zilei de astăzi, 14 noiembrie, la București, unde se va întâlni cu Președintele României, Traian Băsescu.
Europarlamentarul Jacek Saryusz-Wolski: Nu trebuie să ne mai așteptăm la un succes al Ucrainei la Vilnius/INTERVIU Jacek Saryusz-Wolski: Informațiile despre întreruperea ședinței parlamentare a Vierkhovna Rada de ieri nu lasă, de fapt, nicio speranță că Acordul de Asociere, respectiv Acordul de Liber Schimb dintre UE și Ucraina va fi semnat. Fără legile care urmau să fie adoptate până acum, inclusiv pe marginea celui mai controversat subiect de a elimina justiția selectivă și a elibera-o pe Iulia Timoșenco din închisoare, Uniunea Europeană nu are nici un motiv să considere că condițiile impuse Ucrainei în luna decembrie 2012 au fost respectate.
Bolșevismul în Republica Moldova sau ceva despre prețul integrării europene/OPINIE Despre diverse abordări ale integrării europene, de exemplu despre cele bolșevice.
Contractul de finanțare pentru gazoductul Iași-Ungheni va fi semnat astăzi Contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Conductă de interconectare a Sistemului național de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcția Iași (România) – Ungheni (Republica Moldova)” va fi semnat astăzi, la ora 20,30, la sediul Ministerului român Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).
Companiile chineze, interesate să investească în Moldova Companiile chineze sunt interesate să investească în Republica Moldova. Despre aceasta a declarat astăzi, la Forumul investiţional moldo-chinez, organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri, viceministrul economiei al Chinei, Jiang Zengwei.
China acordă Moldovei un grant nerambursabil în valoare de peste 3 mln de dolari China oferă Republicii Moldova un grant nerambursabil, în valoare de preste 3 milioane de dolari. Suma a fost acordată în baza Acordului de cooperare economică și tehnică semnat astăzi de Premierul Iurie Leancă și viceministrul Comerțului Republicii Populare Chineze, Jiang Zengwei și va fi folosită pentru realizarea unor proiecte identificate în comun.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova