Preşedintele Parlamentului Igor Corman susţine ca în relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinau s-a ajuns la discutarea chestiunilor prgamatice. Într-un interviu pentru portal romanesc ziare.com în cadrul vizitei pe care a avut-o la începutul săptămânii la Bucureşti, Corman apreciază pozitiv relaţiile moldo-române. În acelaşi timp el se referă la procesul apropierii Republicii Moldova de UE, dar şi la embargoul impus de Rusia vinurilor moldovenesti.

Preşedintele României, Traian Băsescu, se arată îngrijorat de faptul că Republica Moldova s-ar putea întoarce din parcursul european. La întâlnirea cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, Băsescu a declarat că există posibilitatea ca R. Moldova să se răzgândească în ultimul moment şi să prefere apropierea de Uniunea Vamală Rusia-Belarus în locul integrării UE.