Ponta a dat asigurări privind funcţionarea mai eficientă a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie Premierul român, Victor Ponta, a dat asigurări că modificările operate la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) nu vor afecta procesul de acordare a cetăţeniei române pentru solicitanţii din Republica Moldova.
Întrebări pentru Victor Ponta/ OPINIE Din 2009, până recent, cetăţenia română se acorda cât de cât normal, birocraţia de la Consulatul României părând că dispare, iar cei care-şi făcuseră business pe seama moldovenilor ce vor să devină cetăţeni români aproape că rămăseseră fără ocupaţie.
Filat şi Ponta au semnat Documentul privind colaborarea în domeniul securităţii energetice Primul-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, şi cel al României, Victor Ponta, au semnat cu puţin timp în urmă documentul de colaborare în domeniul securităţii energetice.
Republica Moldova, mai atrăgătoare decât România pentru investitorii de peste Prut Pentru oamenii de afaceri din România, Republica Moldova este un fel de tărâm al făgăduinţei. Proximitatea geografică, vorbirea aceleiaşi limbi, segmentele de piaţă pentru care nu există în că concurenţi dar, mai ales, şirul aparent nesfârşit, pentru cei obişnuiţi cu legislaţia românească, de facilităţi fiscale, au un efect magnetic asupra investitorilor români, scrie incomemagazine.ro.
Mai mulți jurnaliști decât protestatari l-au întâmpinat pe Ponta la Chișinău (VIDEO) Premierul român,Victor Ponta a fost întâmpinat la Chișinău cu o acțiune de protest, aceasta în pofida faptului că numărul protestatarilor era vădit mai mic față de cel al jurnaliștilor veniți să mediatizeze acțiunea.
România ar putea deschide mai multe secţii de votare la referendumul din 29 iulie Numărul secţiilor de votare din străinătate pentru referendumul de demitere a Preşedintelui Băsescu ar putea fi mărit.
Agenţii economici din Moldova au posibilitatea de a vizita expoziţia „CIAPE” din China O Misiune Economică din Republica Moldova va merge să viziteze Expoziţia Internaţională de Piese Auto din China – „CIAPE 2012”, care se va desfăşura în perioada 26-28 octombrie. Expoziţia reprezintă o platformă internaţională pentru afacerile din domeniul automobilistic, orientându-se spre piaţa globală a pieselor complexe şi a deservirii post-vânzare.
Mănăstirea Moisei – simbol al rezistenţei (FOTO) Pe 15 august, când pe stil nou e sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Moisei îşi va deschide larg faimoasele porţi maramureşene pentru mii de pelerini care vor veni de peste tot pentru a participa la hramul ei.
Dodon şi Narîşkin au discutat despre o posibilă colaborare în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a avut în seara zilei de ieri o întrevedere cu Serghei Narîşkin, Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse. Potrivit Serviciului de Presă al PSRM, cei doi au discutat aspecte legate de colaborarea în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice.
Maib lansează campania de imagine „Știm cum e”, un nou pas în construirea unei experiențe bancare centrate pe client
Noaptea Sânzienelor la Castel Mimi cu Zdob și Zdub și Catharsis. O seară de vară cu folclor reinventat, tradiții și vinul servit la Summit-ul EPC
Librăriile noastre sunt ca și oamenii: își fac prieteni și creează punți emoționale reale (Interviu cu Vlad Crețu, manager CĂRTUREȘTI Chișinău)
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”