Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter a lovit nord-estul Italiei. Cel puţin şase persoane au murit în urma cutremurului de 5,9 grade produs duminică dimineaţă în nordul Italiei
Eugen Tomac, numit consilier de stat în Administraţia prezidenţială Eugen Tomac, fostul şef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a fost numit, vineri, 18 mai, consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale.
Basarabenii din Paris au comemorat 200 de ani de la anexarea Basarabiei Membrii și simpatizanții de la Paris ai Partidului Liberal (Clubul Liberal Franța) au comemorat sâmbătă, 19 mai, aniversarea a 200 de ani de la raptul Basarabiei și anexarea sa forțată la imperiul rus (16/28 mai 1812).
Hârbovăț, diamantul Basarabiei (GALERIE FOTO) Sclipeşte precum un diamant şi ademeneşte uşor de la câţiva km. E vorba de Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Hârbovăţ, Călăraşi. Până la acest sfânt locaş sunt aproape 65 de kilometri de la Chişinău şi peste 15 de la centrul raional.
Sârbii își aleg astăzi un nou preşedinte Alegătorii din Serbia vor merge astăzi la urne în turul doi al prezidențialelor pentru a alege un nou preşedinte. Sârbii au de ales între proeuropeanul Boris Tadic şi naţionalistul Tomislav Nikolic.
Maib lansează campania de imagine „Știm cum e”, un nou pas în construirea unei experiențe bancare centrate pe client
Noaptea Sânzienelor la Castel Mimi cu Zdob și Zdub și Catharsis. O seară de vară cu folclor reinventat, tradiții și vinul servit la Summit-ul EPC
Librăriile noastre sunt ca și oamenii: își fac prieteni și creează punți emoționale reale (Interviu cu Vlad Crețu, manager CĂRTUREȘTI Chișinău)
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”