Vezi ce îi doresc lui Ghimpu colegii săi Deși ziua sa de naștere liderul PL, Mihai Ghimpu și-a sărbătorit-o încă sâmbătă, mesajele de felicitări nu au contenit încă. Astfel, azi, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Ghimpu a primit mesaje de la colegii săi.
De ce e în stare Filat pentru a ajunge președinte? ”Macaroane pe urechi”, iată ce este candidatul unic al AIE, consideră liderul PCRM, Vladimir Voronin. El a precizat că alegerea președintelui nu este decât un spectacol, iar Filat își dorește cel mai tare să ajungă președinte, și de aceea se ține numai de intrigi.
Ce a discutat Filat cu Smirnov în biserică? O întâlnire destul de interesantă a avut loc recent, mai precis, întâlnirea dintre premierul Vlad Filat și liderul separatist Igor Smirnov, care a avut loc la Bender. Trebuie să recunosc că Smirnov nu este un partener de dialog comod, dar noi am reușit să comunicăm și să convenim asupra unor acțiuni concrete și asupra unor lucruri foarte importante, a declarat Filat.
SUPER MARIO 3D LAND Instalatorul italian scund şi îndesat, cu tricou roşu şi salopetă albastră,” loveşte” din nou, odată cu lansarea celui mai recent titlu SUPER MARIO 3D LAND, publicat de Nintendo şi disponibil în România prin TNT Games, divizia de gaming a companiei RHS. Conceput special pentru platformă Nintendo 3DS, jocul marchează revenirea celebrei serii Super Mario, combinând acţiunea clasică Mario 2D cu elemente 3D.
Încă o lovitură sub centura Europei Europa este și mai slăbită decât era până nu demult. Iar asta deoarece riscul obigațiunilor spaniole, franceze și italiene la un loc, au condus la o scădere de circa 2 la sută a acțiunilor europene, iar asa în pofida așa zisei schimbări spre bine din urma alegerilor din Spania, unde au câștigat conservatorii.
Dezastrul Japoniei, o oportunitate pentru cumpărături Dezasterle naturale care au lovit Japonia în martie 2011, nu a făcut din aceasta o țară mai puțin atractivă pentru investiții. Despre acesta a vorbit un celebru investirtor și miliardar american, Warren Buffett, care a fost cu o vizită în țara Soarelui răsare.
Fără ajutorul UE și FMI, Ungaria se pierde Situația critică a economiilor lumii, a detrminat-o pe Ungaria să apeleze la ajutorul Uniunii Europene și a Fondului Monetar Internațional. Motivul primordial care a determinat-o să recurgă la aceast pas, a fost necesitatea unui sprijin financiar. Această infornmație, a fost cunoscută, datorită rapoartelor publicate astăzi de către organizațiile internaționale.
Ciocolată neagră și fii sănătos! Un răsfăț benefic pentru organismul tău, pentru că are un efect anti-depresiv și diminuează colesterolul, ciocolata (în special cea neagră, cu 85% cacao). În primul rând te scapă de stres și îți dă o stare de bine.
Margarina este un produs mai sănătos decât untul? Într-adevăr, margarina „modernă”, ca şi alte alimente procesate, conţine conservanţi şi coloranţi, însă este mult mai sănătoasă decât ceea ce mâncam în trecut, când nu se folosea grăsimea de palmier, ci numai uleiuri vegetale, lichide.
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale